VIAŢA DE ZI CU ZI

9 luni să faci un copil și încă 9 luni să te refaci

Eu recunosc cinstit și cu mâna pe inimă că sunt obsedată și disperată la gândul că aș putea să mă îngraș. Nu știu de ce dar am senzația că ar fi așa o victorie a mânuțelor care duc mâncarea la gură, asupra voinței și putinței mele. Atât de obsedată sunt încât în sarcină, în afară de lămâia tăiată în patru, doar coaja tare mă împiedica să mușc din ea ca din măr, mâncam roșii, castraveți și ardei tăiați și bine asezonați cu sare.

Nici nu vă imaginați cum arătam, îmbrăcată ca o doamnă, cu tocuri (mda până cu trei zile înainte să nasc am purtat tocuri d-alea mari :)) și cu farfuria cu roșii și castraveți tăiați umblând prin birou. Multe glume a auzit biroul nostru pe vremea aia. Dar asta n-a fost tot, în afară de a nu mă lăsa pradă poftelor hrănitoare am făcut ca disperata pilates. Da, în sarcină, de teamă că am să rămân cu kilogramele alea multe pe mine pentru totdeauna și că o să mi se lase pielea ca un tricou de bumbac întins aiurea la uscat.

pregnant_pexels

N-aș zice că m-a ajutat mult la a rămâne în formă tot sportul ăla, dar sigur m-a ajutat la momentul naștere. După ce am ajuns acasă, cred că așa cam de a doua zi, am avut un țel, să scap de alea 13 Kg acumulate în sarcină. Vreo trei-patru le rezolvasem la livrare, dar mai erau multe acre se încăpățânau să rămână taman în locurile cele mai vizibile ochiului meu.

La carte se zice că ai nevoie de 9 luni să faci un copil și de alte nouă ca să te refaci. Pe bune? Măi dragi scriitori, voi n-ați auzit de mine! Lasă că vă arată fata cum se face totul pe repede înainte. Și m-am pus pe sport și alimentație menite să slăbească mămica, mai ales că am încheiat repede capitolul ălăptat.

Și dăi bicicletă și stepper și ….. abdomene. Mda, abdomene, că nu mai vedeam pătrățelele și când stăteam întinsă cu fața în sus nu mai puteam să țin apa pe burtă! Ce conta că în ultimele luni nu-mi mai văzusem nici degetele de la picioare dară pătrățelele de pe burtă, eu avema un scop.

Doar că am ignorat complet faptul că am terminat facultatea de medicină, am ignorat cu desăvârșire anatomia și și cei șase ani de studii. Păi cine sunt eu în fața mea? Sau în fața diastasis recti? Da, în sarcină la mijlocul liniei albe (linia care unește drepții abdominali, ăia cu pachețele) se crează, la unele persoane, o separare mai mare sau mai mică, separare care după naștere, în timp, se închide spontan sau are nevoie de ajutor medical

diastasis recti

Sub nicio formă nu trebuie să faceți abdomenele clasice imediat după naștere căt acest ”defect” există și este vizibil și palpabil. Lăsați natura să-și facă treaba dar, dacă totuși simțiți că vreți să-i dați o mână de ajutor faceți exercițiile corecte, care să nu înrăutățească separarea existentă. Well, eu am ales să fac după capul meu și rezolvarea a fost mult mai anevoioasă, a durat mult până lucrurile au revenit la normal și doar norocul pur a făcut să nu am nevoie și de tratament chirurgical. Aveam senzația că am un ectraterestru în burtă,care se zbate să iasă și să sperie copiii din parc 🙂

Așa că take your time, faceți lucrurile pas cu pas și cu moderație, nu vă pregătiți pentru defilarea pe podium decât dacă aveți pe cineva specializat care știe ce exerciții aveți voie să faceți și ce nu. Evident sunt multe surse pe youtube sau pe siteuri de mămici, din care vă puteți inspira cu privire la aceste exerciții, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, cu sau fără surse aș aștepta o perioadă.

workout_pexels

Sursa foto: pexels.com

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s