VIAŢA DE ZI CU ZI

Muzica ușoară românească și depresia ei

Mă duc și eu ca orice blondă care umblă cu cioara vopistă, din când în când la saloane de înfrumusețare. Peste tot în lăcașurile acestea în care se lucrează din greu la ”marketingul personal” se încearcă crearea unui ambient cât mai drăguț din punct de vedere design și audio.

Apreciez mult felul în care arată multe saloane, faptul că nu există mirosul ăla de frizeri și că în unele locuri chiar s-a data tenție la detalii. Ei da când zici și tu că uite un loc frumos, cald primitor, liniștit începe muzica și aici…se rupe filmul. Ori am eu ghinion, dar d-ăla maxiiim, ori o fi un trend pe la saloane și eu nu știu, pentru că invariabil găsesc rei stiluri de muzică: muzica aia tare de club, de îți sângereează urechile două zile când pleci de acolo și te întrebi dacă vei mai auzi vreodată normal, ori muzică de cafe concert de aștepți paharul cu șampanie și te rogi din suflet să nua dormi pe sacun și să-ți curgă balele din gură sau, cea mai groaznică tortură, muzica ușoară românească veche care vine sub două forme: Național FM sau CD-uri.

sadmusic_pexels_2

Ei, ultima variantă pe mine mă termină psihic. Când n-ai de ales decât Național FM pot să înțeleg, că decât zgomotul uscătorului de păr preferi aia și mai ai speranța că în afară de romanțele românești mai apare și un Smiley sau o Delia să rupă monotonia. Dar să-ți aduci tu de bună voie și nesilit de nimeni CD-uri cu romanțe asta nu o prind.

Eu simt că-mi vine să-mi tai venele două ore cât stau acolo și ascult romanțele alea, nu știu ce nervi au femeile alea de lucrează așa 8 ore. Cum să spun eu, te duci acolo vesel, fericit, plin de viață și pleci cu gânduri de sinucidere. Cât stai și asculți muzica ușoară românească veche nu-ți imaginezi decât cum ea îți pune gâtul la tren ca Anna Karenina, pentru că el a părărsit-o taman pe pereon, sau cum moare de melancolie ca-n Anglia victoriană, cu scrisoarea de la el pe piept.

Nu mă prind de unde atâta tristețe și depresie în muzica aia veche. Și acum se vorbește de iubire, de iubiri neîmplinite, de dezamăgiri în dragoste, etc dar parcă nu te îndeamnă nimic la sinucidere. Știți sigur melodiile alea semi vorbite, pe un ton grav, care se cântau prin `80-90 și în care și linia melodică e de înmormântare sau de boală gravă, sau baladele alea gen folk, care îți storc lacrimi din ochi deși tu pluteai pe norișori roz. Ei, ce nervi trebuie să ai să le asculți p-alea toată ziua și să mai și zâmbești? Și câtă depresie trebuie să ai să scrii sau să cânți așa ceva?

sad music_pexels

Pfuu, trebuie să mă duc în saloane în care muzica de dor și jale e interzisă, deși nici p-aia cu bum-bum-bum nu o apreciez. Mai bine să ascultăm liniștea 🙂

Sursa foto: pexels.com

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s