VIAŢA DE MAMĂ

De ce nu mai vreau bonă

Numai când mă gânesc la categoria asta și medicația nu-și mai face efectul. După patru b b b b…, uite, nici nu pot să pronunț cuvântul încă, pur și simplu nu ies literele pe gură/taste a nevoie de tratament prelungit la foștii mei clienți de la Săpoca, pentru a putea să povestesc aventura cu ele.

Cert este că după patru pax, am hotărât să dau copilul la creșă ca să nu mă văd la știrile de la ora cinci. După ultima aventură am decis că mai bine renunț eu la niște chestii decât să mai văd picior de cuconet cu pretenții de guvernantă germană la mine în casă și am început aventura căutării lăcașului de instituționalizare a copilului, altă chestie care îți scoate peri albi (o să scriu prin ce-am trecut că e comedie maximă)

Și uite așa am ajuns din necesitate, pe noi nu au cum să ne ajute buncii pentru chestii scurte, să-l car pe Ioan cu mine peste tot. Eu zic că i-a prins bine, a devenit mai sociabil și a învățat o mulțime de lucruri cum ar fi: cât durează o pedichiură, care sunt ojele în trend sezonul acesta, care este diferența între lampa de gel și aia de smipermanentă, ce oxidant se pune la blond, și alte chestii d-astea care la o adică îți pot salva viața.

Știe acum exact ce număr port la toate hainele și care cabine de probă au oglinzi care te avantajează și care nu, și câtă dramă se poate ascunde într-o unghiuță agațată. Dar și eu am dat de la mine. Am văzut toate, T O A T E filmele de desene animate, chiar și pe alea la care am suferit fizic, am învățat să mă dau pe rampe și cunosc toate numele de mașini din cars.

Salon, restaurant, vizite, vacanțe, seara, dimineață, you name it, el merge cu mine.

De curând cineva mi-a spus că nu merg în locurile de adulți nu pentru că n-am soluții, ci pentru că nu vreau să găsesc soluții. Că în realitate nu vreau o bonă temporară, nu că nu găsesc. Well, așa este, este o combinație între ”nu găsesc pe cineva” care să vrea să lucreze din când în când și care să prezinte un minim de încredere fără pretenții materiale absurde și ”nu vreau să găsesc pe cineva”.

Îmi este din ce în ce mai greu să mă despart de el mai ales acum că a crescut și e din ce în ce mai ușor să mergem oriunde. Care sunt lucrurile alea pe care trebuie să le fac musai în care el n-are voie? Cinematograf cu filme de la 12+? Păi există matineu și e cool.Am toată sala penru mine, e ca și cum așa avea spectacol privat, plus că biletul și popcornul sunt mai ieftine :),

Cluburi? Pe vremuri, când mergeam în club în fiecare sâmbătă, aveam un prieten, care avea atunci vârsta mea de acum, și care pleca acasă zicând: ”de ce să pierd noaptea? ce faceți voi noaptea de nu pot eu să fac și ziua?”. Mare înțelept, avea dreptate :). Restaurante până noaptea târziu? Păi nu beau și oricum mă plictisesc după o anumită oră șiiii….mă ia somnul, că de, am o etate 😛

Singurul loc în care nu-l pot lua cu mine sunt concertele (unde oricum merg foooooarte rar), deși acum pe listă s-a ițit și Smiley, ghici pentru cine :))))

Așa că da, nu prea mă dau peste cap să găsesc pe cineva, mai ales acum că stau acasă și pot să merg oriunde vreau, și el n-are voie sau se plictisește, până la ora 18. Suntem perfectly fine împreună tot timpul și când o să apară așa o nevoie incredibilă de o oră două avem soluții. Pentru plecări lungi de business sau vacanțe interzise minorilor, mă pot baza pe bunici. Deși m-am hotărât să-l iau și în vacanțele alea cu zboruri lungi. 12 ore trec repede dacă iau pastilele care trebuie ca să rămân zen :)))

nanymcphee

Sursa foto: unsplash

 

Lasă un răspuns