VIAŢA DE ZI CU ZI

Doar când mă gândesc la “timp”, simt cum îmbătrânesc

Acest text este scris de esteticaurâtului .

Trec zilele atât de repede încât cu greu am putea spune că le trăim noi pe ele, ci mai degrabă ne trăiesc ele pe noi. Parcă sunt niște cai.
Uneori sunt nărăvași că abia îi ținem în buiestru. Ne smucesc, ne zgâlțâie, ne aruncă în galop sau ne țin la trap, ne fac uneori să întreprindem lucruri pe care le facem cu foarte multă ăndrăzneală, însă nu din toată inima….

Alteori sunt niște iepe bătrâne, care șchioapătă de unul, două sau chiar toate picioarele, care mai-mai că trag să moară și așteaptă glontele salvator al stăpânului, care stăpân îți așteaptă și el salvarea de la providență, vreme, sfârșitul ciclului menstrual sau coafor….

Este cu adevărat surprinzător cum nu prea mai avem zile plate, zile gri, zile obișnuite, zile normale.
La fel de surprinzător este că ne ducem viața la extreme între apă și foc, între Ecuador și Siberia, între orgasm multiplu ți frigiditate, între îngeri și demoni.
Râvnim să fim mereu peste tot și totuși parcă nu reusim sa ajungem niciunde.

time.png

Sursa foto: shutterstock.com

 

Lasă un răspuns