VIAŢA DE ZI CU ZI

În sectorul cinci avem covor pe stradă

Eu nu prea merg pe jos .Bineeee, nu merg deloc pe jos. Știu că ”mersul pe jos face piciorul frumos” dar eu sunt tare mulțumită cu ce mi-a dat Creatorul și nu vreau să-i stric opera. Ba dacă ar fi o invenție pe care aș finanța-o, ar fi un lift care să mă ducă cu mașina până la marginea patului și eu ”dăcât” să mă rostogolesc.

Dar din când în când mă mai duc la megaimajul de la capătul străzii să cumpăr o înghețată. Bun, eu locuiesc în sectorul cinci, care-l are el sau îl avea, pe persoană fizică și pentru că au mai trebuit cheltuiți niște bani la un moment dat ne-a populat tot trotuarul cu bănci. Știți cum sunt blocurile astea, scară lângă scară precum trenul cu vagoane? La fiecare ”vagon” poc o bancă. Inițial am crezut că s-a gândit la d-ăia obosiți și debusolați de mersul pe jos, așa ca mine.

Greșit. Sunt ferm convinsă că ăia care populau toate băncile alea munciseră ultima dată prin 1900 toamnă. Dar nici nu aveau cum să muncească, pentru că toți erau campioni olimpici la spart semințe bomboane agricole. De la mine până la piață parcă mergi pe un covor, ți se afundă piciorușele în ceva crocant.

semintejpg

Și pe lângă băncile populate cu fini intelectuali, se regăsesc niște păturele pe care odraslele lor stau și se joacă. Da, direct pe asflat. D-aia părinții și bunicii trebuie să creeze covor de coji să creadă copiii că sunt la picnic 😛 .

Ce nevoie ai să stai la casă când ai tot ce-ți trebuie în fața casei? Aer curat de la mașinile de pe bulevard, băncuță gratuită, covor natural, spionaj direct al tuturor trecătorilor, viață socială cu vecinii, tot ce-și poate dori un muritor din sectorul 5.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sursa foto:pinterest.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Cât valorează un chirurg

V-ați întrebat vreodată, dacă ar trebi să plătiți pentru un chirurg cam cât ați da? Să zicem că vă duceți într-o zi la piață și e super ofertă la doctori. Se dau la vânzare prin licitație, poți să-ți cumperi propriul doctor sau propria gașcă de doctori, să-i ai tu acasă, să-i folosești cât vrei.

Și să presupunem că ți-a atras atenția un chirurg, cum stătea el cu bisturiul în mână acolo și cu acul de cusut în celalată ți s-a părut irezistibil și ți-ai zis ”ăsta trebuie să fie al meu”. Nu se știe niciodată când ai nevoie de un chirurg, mai bine îți iei acum decât să umbli disperat după el când vei avea nevoie. Ei, și afli că ăla de-ți place ție nu e orice chirurg, e neurochirurg, la fix că tot aveai o tumoră în cap, adică el la relaxare se mai joacă așa cu niște creieraș, mai curăță puțin măduva spinării, mai aranjează niște vertebre, chestii d-astea ușurele.

Dar ce să vezi, când zici că a dat norocul peste tine, mai vine unul care îl vrea taman pe doctorașul tău că cică ar avea ceva prin cap și vrea să scape. Și începe licitația, cine dă mai mult să ia mânuțele talentate acasă și să se facă bine? Ei, deci cât ați da? Cam cât ar fi valoarea pe care credeți că o merită căpșorul vostru?

Prin țările astea cu apă caldă permanent chiar poți să-ți alegi chirurgul, bine nu la piață ci la o clinică, care ce să vezi îți spune exact cât costă mânuțele alea care te ajută să scapi de piticuții din creier. Frumos, curat, pe factură, cu numărul de cont încă de la început. Mda, se prea poate să nu-ți permiți să plătești mânuțele acelea, dar asta e, încerci alte mânuțe de care ai bani. Poate nu sunt la fel de talentate, dar și la chirurgi e ca la poșetele de lux, brandul costă!

Știu că la noi suntem obișnuiți să vină totul la de-a gata și vrem minuni pe gratis, ba dacă se poate să ne mai și dea cumva bani pentru că i-am făcut onorea să-l lăsăm să-și împlânte bisturiul în trupușorul nostru. Ne burzulim de nu mai putem când auzim că doctorii pleacă și că, auzi tupeu la ei, vor să câștige mai mult. Nu domne, dacă vrea să fie doctor trebuie să fie sărac. Și oricum de ce-i trebuie bani? Că poate să doarmă și să mănânce la spital, care e susținut din banii contribuabilului român, adică eu, bietul pacient. Na, cum îmi crește o tumoră de supărare. Așa că mă duc să mă operez în străinătate, că nu mă dau pe mâna amărăștenilor ăstora care nici bani de o mașină mai acătări nu au. Pfuua

Cam cât costă un chirurg mai la vest de Carpați? Vă las să dați frâu liber imaginației. Doar atât spun, merită toți banii!!!

chirurg

Sursa foto:shutterstock.com

 

VIAŢA DE MAMĂ

Primul moment după ce te-a părăsit

Mi-am zis întotdeauna că eu sunt o mamă cool și am un echilibru perfect, nu sunt una d-aia libidinoaso-languroasă care n-a reușit să taie cordonul ombilical. Este foarte adevărat că îl pup cam de câte ori trec pe lângă el și că am murit precum oposumii din Ice Age în ziua în care mi-a zis ”mami nu ne mai pupăm pe gură că nu suntem iubiți”!!!

Îl cam pândesc să-l iau pe nepregătite și să-i mai aplic o țocăneală căci altfel și aici avem o limită. Ba chiar am început să zic nu la niște chestii, ca să-l văd cum încearcă să mă șantajeze emoțional și vine să se gudure pe lângă mine, să mă ia în brațe și să accepte iubire mai multă decât în mod obișnuit. Altfel zilele alea când îl iubeam când vroiam și cât vroiam sunt o dulce amintire, căci acum avem un program bine stabilit…ghici de cine!

Dar mi-am zis că mai am ani mulți până îmi va spune să nu-l mai pup în fața colegilor sau pușchea pe limbă să vrea să-l las la colț să nu vadă nimeni că l-a adus mă-sa. Doar că socotoeala de acasă nu se potrivește cu aia din târg. Dimineața de astăzi părea una ca oricare alta până ne-am urcat în mașină și mi-a zis pe un ton hotărât : ”astăzi vreau să intru singur în grădiniță, de acum sunt băiat mare”. Ceeee? Mi-am dat două palme repede peste față ”oana, trezește-te, visezi urât”.

  • dar ce s-a întâmplat? am greșit cu ceva? nu m-am îmbrăcat frumos și te fac de râs la colegi? mă duc repede să mă schimb
  • mi-ai promis că atunci când o să fiu mare pot să intru singur 
  • mda, când vei fi mare, pe la 18 ani

Ce-o fi fost în mintea mea când am făcut astfel de promisiuni? Dar o promisiune e o promisiune și cu inima, mică, mică, l-am lăsat să coboare din mașină și să intre singur (și acum mai sper să se întoarcă acasă și să spună că e mai bine când intru și eu cu el). Așa de încântat era că a uitat să mă și pupe. Când i-am zis , mi-a răspuns strigând de la jumătatea aleii : ” lasă că te pup diseară”

Evident mama obsedată de control din mine l-a urmărit de la distanță, deși intrat în curtea grădiniței n-avea cum să mai iasă fără să-l vadă cineva, dar copiii de grupă mare intră pe o ușă laterală și dacă pică și se lovește și nu-l vede nimeni și plânge singur și neconsolat acolo? Mda, așa de obesdată sunt și așa de netăiat e cordonul ăla :(((

A intrat în siguranță în grădi iar eu m-am dus atât de amărâtă la mașină. N-am cuvinte să explic ce-am simțit. Când te părăsește iubitul e foarte simplu, îți spui că e un porc și-un prost, că nu te merită, că alta ca tine nu mai găsește el niciodată, îți faci imediat programare la coafor și îți iei și niște haine d-alea beton după care întâmplător îi ieși în cale ca să vadă fraierul că pe tine nu te interesează despărțirea și să bălească precum un prost pe așa piesă cum ești tu. Prin minte îți trec tot felul de planuri de răzbunare și toate au un numitor comun, el suferă ca un câine iar tu îl torturezi ca o regină (nu știu la voi, dar la mine imaginația uneori a zburdat până la niște imagini cu tortură demne de inchiziție :P)

Ei, dar la propriul tău copil cum faci? Nu poți să-ți zici că o să-l faci să sufere pentru că te-a lăsat acolo ca pe o fraieră și brusc universul lui nu se mai învârte în jurul tău. Nu poți să-ți zici că gata de mâine nu-l mai iubești și nici nu mai vrei să auzi de el. Nici nu merge să te duci la coafor să te aranjezi și când îl iei după-amiază să-i arăți că nu te interesează că te-a părăsit în mijlocul străzii la 8 dimineața fără ca măcar să te anunțe din timp. Nu poți să-i spui că nu înțelegi, că erai sigură că relația voastră mergea perfect și mai vrei o șansă. Cum mergi mai departe? Cum îl privești în ochi după ce te-a părăsit și ești conștientă că e doar începutul și de acum mergeți pe panta în care tu nu mai ești în tot și-n toate? Cum păstrezi echilibrul și nu te agăți de el precum râia pe măsură ce el încearcă să se desprindă?

Credeam că sunt pregătită pentru ziua asta, că va fi o zi ca oricare alta, că tranziția va fi ușoară și n-am să simt așa un gol, că n-am să mă simt abandonată, că am să simt că în continuare ”I am special”. Mda, sigur, doar dragostea durează trei ani! La noi aproape 5.

Bine că n-a mai apărut în același timp și vreo ”colegă” să intre cu ea de mână în grădiniță că făceam infarct. Clasica poveste: mă părăsea pentru una mai tânără 🙁

shocked woman

Sursa foto: shutterstock.com

VIAŢA DE MAMĂ

Cât așteptă o mamă pentru o masă normală

Știți că se spune că e bine să nu te bucuri înainte de vreme sau că tura nu s-a terminat până n-ai ieșit din duș. Well, eu am ignorat complet zicalele românești, deși toate au dovedit un sâmbure de adevăr, și mi-am zis că am tras lozul norocos la mâncare…a. copilului of course.

Când era bebeluș tremura precum câinele la injecție când vedea biberonul. Dacă îl aduceam pe bietul Pavlov nici nu apuca să aprindă lumina că Ioan al meu era cu biberonul gătat și saliva ștearsă. Priveam cu mândrie și satisfacție acest apetit și-mi imaginam că atunci când va vedea prima linguriță de măr trebuie să fiu atentă să nu-mi muște și mâna. Complet greșit! Când a văzut prima linguriță s-a pus pe urlat de mă mir și acum că n-au trimis vecinii protecția copilului.

Ei și așa a debutat coșmarul diversificării. Deși coșmar nu e cuvântul potrivit că din ăla te trezești, e doar un vis. Well, la mine a fost realitate…CRUDĂ. Se zice că lacrimile curăță ochii. La cât am plâns în perioada aia pot să trăiesc vreo trei sute de ani și am ochii mai ceva ca o farmacie. Găteam și boceam, el gusta, scuipa și urla. Și cam așa ne-am petrecut primii doi-trei ani din viața. Am folosit și metode barbare de convingere, metode pe care tastele nu le pot reproduce și oricum mi-e și mie teamă să le spun că poate există închisoarea părinților care obligă bebelușii să mănânce piureuri 🙁

Domne da știți vorba aia că nu poate să plouă veșnic? E A-DE-VĂ-RA-TĂ! A venit soarele și pe strada mea, și nu timid, nuuuu, m-a copleșit cu căldura de am crezut că fac și arsuri.  Anul trecut, la onorabila vârstă de 4 ani, a cerut de mâncare, singur singurel, ba chiar a și rostit cuvintele magice ”mi-e foame”. Pe cuvânt că nu l-am amenințat cu nimic înainte și nici nu l-am momit cu promisiuni. Totul a fost spontan.

Iar cornul abundeneței când a început să se reverse nu s-a mai oprit :). Căci da, trebuie doar să te rogi muuult și bine și să ai răbdare – cei merituoși vor primi.  Să vă mai povestesc? De ciorbițe și tocănițe, și fructe, și legume… chiar crude? Și fructe de mare, și paste, și orez, și orice fel de carne? Și, ca să strivim corola de minuni a lumii, ……anul acesta de Paște a mâncat creier de miel și plămân. Eeee, who`s bad? Asta este, răbdarea-i o virtute răsplătită. Deci dacă aveți acceași problemă, relaxați-vă și puneți-vă pe numărat….cam vreo 4 ani și se rezolvă. Hai spor

Bine, mai avem un hop cu brânzeturile dar cui îi mai pasă?  😛

woman eating

Sursa foto: shutterstock.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Prima reacție când vezi un copil urât

Știu că o să-mi spuneți că nu există copil urât. Mda asta e în genul: nu există femeie urâtă doar bărbat care n-a băut suficient. Eu vă zic clar că există bebeluși urâți și chiar al meu a fost încadrat în categoria asta.

Mamă ce mă enervau ăia care veneau să-l vadă și-mi spuneau ce frumos e și cum seamănă cu mine. Adică dublă jignire: nu-i doar copilul urât ci și eu, un fel de muma pădurii și fi-su. Nu pot să înțeleg cum nu te lasă Dumnezeu mut când te uiți la o pocitanie d-asta mică și minți părintele cu sânge rece că nu ți-ai scuipat în sân când l-ai văzut și nici nu ți-ai făcut cruce cu limba în cerul gurii.

Sunt copii care se nasc direct pregătiți de pozat în reviste. Da, unor oameni le surâde norocul și nu trebuie să treacă prin spaime din prima zi de viața a copilului. Îi invidiez și o întreb pe mamă ce a mâncat ea în timpul sarcinii să știu și eu în caz că ma va mai vizita barza vreodată. Dar unora Universul le e potrivnic, da potrivnic rău. Bine nici genele moștenite de copil nu sunt foarte generoase, adică ăla micu cam pornește cu șansa a doua sau chiar a treia, dar parcă la el se combină tot ce-i mai nasol de la cei doi făcători de copii.

Ați văzut că sunt oameni care nu-s nici urâți nici frumoși dar dacă le combini trăsătuirle cu ale altuia care-i la fel de pe la mijloc ca și ei, iese ceva nasol? Așa a fost și fi-miu dar pirn rugăciune și post s-a mai îndreptat oleacă :P.

Dar revenind la subiect, eu când ajung să văd câte un bebeluș proaspăt venit în lumea asta mare am o strângere de inimă pentru că viața mi-a oferit surprize. Din părinți ciudați au ieșit niște frumuseți de pus în ramă și viceversa. Așa că deși mă duceam în minte cu imaginea părinților acolo am avut surprize. Și mai am o calitate deosebită, frica și oroarea mi se citesc pe față.

La început încrucișam degetele la spate și încercam să zic: ”vai ce frumusețe mică”, dar nu ieșea. Pe cuvântul meu dacă puteam să articulez ceva din cuvântul ”frumusețe”. Începutul era promițător ”fr…” băi și după asta nu mai ieșea nimic, blanc, liniște totală de ziceai că mi-au fugit toți neuronii de frica lu` ăla micu. După care am dezvoltat o tactică imbatabilă. Fiți atenți: fac cruce cu limba în cerul gurii înainte, țin degetele încrucișate la spate și atac : ”vai ce micuț este, offf am uitat ce micuți sunt, ca niște păpușele”. După care bag lovitura de grație: ”nu-l iau în brațe că e tare expus la viruși acum bietul bebe și nu mi-aș ierta dacă i-aș da ceva”.

Ziceți voi că nu mă pricep! 14 ani de vânzări și marketing n-au fost degeaba. Și credeți-mă că funcționează de fiecare dată. Proapsăta mămică e în extaz și nici n-a observat că încă mi se zbate un ochi de frică.

kid

Sursa foto: funnyphotoshop.com

GÂNDURI BLONDE

O femeie trebuie să fie femeie

E plin netul de articole și invitații la workshop-uri care tot le bagă în cap reprezentantelor sexului feminin că o femeie trebuie să fie puternică nu frumoasă. Așa la prima mână aș zice că-s vorbe inventate de urâte, așa cum alea fără sâni se consolează cu faptul că pot fi sportive de performanță 😛

Eu cred în primul rând că frumusețea vine din interior și dacă suflețelul este mai spre negru așa, se vede și pe la exterior. Apoi nu știu de unde tot îi dăm cu chestia asta că femeia trebuie să fie puternică. Mai exact ce înseamnă? Trebuie să se lupte cu balaurii în timp ce Făt Frumos își bea berea liniștit la meci? La micul dejun mănâncă șerpi și pentru relaxare își face acupunctură cu scorpioni? În timpul liber trage cu dinții locomotive de tren? Sau mai exact ce face? Care sunt chestiile alea de putere care o fac irezistibilă oricât de urâtă ar fi?

Să nu-mi spuneți că puternică înseamnă mare șefă la corporație care bagă spaima în subalterni. Nope, asta e o chestie inventată de femeile singure care încearcă să-și verse frustrările vieții personale la birou. A, gata, știu aia care dacă se taie la jugulară se ridică și se coase singură. Pardon, ăla e Chuck Norris. Sau gata, femeia care schimbă singură roata la jeep în timp ce iubitul îi ține poșeta. Sau să nu-mi spuneți că puternică e aia care crește doi-trei copii ”frumoși”, că iar îmi aduc aminte de frumoasele codane de la țară, de pe vremea lu bunicu, care creșteau o echipă de fotbal, munceau la câmp și-l mai cărau și pe alesul vieții în spinare de la cârciumă.

Deci să mă lămurească și pe mine cineva de ce e rău să vrei să fii frumoasă și eventual și puternică? Sau care e marea  putere pe care nu o au femeile, și orice ființă umană, în general de trebuie să ne facem un scop din a o avea? Nu știu de ce, dar de multe ori ”puterea” este confundată cu bărbăția și femeile care vor să fie puternice beau câte o sticluță de testosteron la micul dejun. Eu mă gândesc la faptul că o femeie trebuie să fe femeie, indiferent dacă este frumoasă, urâtă, puternică sau slabă.

Unul dintre articole le dădea exemplu pe Angela Mekel și Madeline Albright, cum ele au fost niște femei care au lăsat frumusețea și au ales puterea.  Dar pe cuvântul meu dacă mie mi s-a părut vreodată că astea sunt femei, așa că aș zice că nu prea au avut de ales. Cumva ca băieții aia mici de înalțime și ochelari fund de borcan și plini de coșuri a căror singură șansă în viață e să învețe pe rupte. Nu zic nu, erau puternice doamnele alea da eu cred că dacă le controlam la locurile intime găseam niște bijuterii de toată frumusețea.

Șefe la corporație sau doar acasă, ridicătoare de greutăți sau îmblânzitoare de urși, puternice sau slabe cred că nu trebuie să uităm de grație, delicatețe și feminitate. Să nu uităm să fim femei. Până și Xena avea o floricică la cingătoare și îi omora pe ăia cu stil și grație 🙂

xena-social1-e1458246941155

Sursa foto: pinterest.com