VIAŢA DE ZI CU ZI

Am găsit cea mai bună cură de slăbire

Niciodată n-am putut să țin cură de slăbire pentru că am o voință de cârpă când vine vorba de mâncare. Când văd o bucată de cărniță sau un tortuleț mi se întunecă mintea și mi se pun nălucile ca lui Bubico și singurul meu scop devine papa. Așa că mi-am zis că voi ține cură când se inventează aia în care poți să mănânci orice și oricât poți, pe principiul că nu se va întâmpla vreodată așa minune. Na, că am greșit și cura mult visată există. Știți voi, ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple.

Are două mici neajunsuri, adică nu e totul chiar pe norișori roz, nu e ieftină, dar hei și ieftin și bun nu se poate, și e și cu ceva dureri dar…..nu există plăcere fără durere, corect? Cura funcționează perfect, ba chiar mai bine decăt mi-am dorit eu.  Nu ai restricții că aia poți și aia nu și scoatem ceva din alimentație acum și băgăm pe urmă treptat sau da, poți ,dar doar așa o frimitură. Nooo, bagă cât te ține stomacul și orice îți poftește inimioară sensibilă la costițele de porc pe grătar. Eiii, da aici e marea chestie…..cât poți doar că….nu prea poți că atunci când mesteci ai niște dureri pe lângă care un travaliu cu gemeni pare joacă de copil.

Da, da, v-ați dat seama cura asta minunată este în realitate aparatul dentar. Și cum eu cred că lucrurile trebuie făcute temeinic și niciodată nu poți să fii suficient de slab am mers pe varianta hardcore și mi-am pus aparat pe ambele arcade. Adică cine-s eu în fața mea?

Cu durerea aia surdă de dinți strânși în menghină n-am o problemă, îi fac față, dar mi-e o foameeeee de nu văd bine. Nu pot să mănânc decăt supe pasate și pește. Nu mă înțelegeți greșit, mi se par niște mâncăruri fabuloase…dacă ești internat în spital. Adică cum să spun supele alea care îți alunecă pe gât de parcă ești bebeluș și n-ai dinți să mesteci mi se par odioase (acu înțeleg de ce le scuipa copilul). Le mai mănânc și eu din când în când ca să dau un exemplu copilului, sau dacă sunt răcită sau ca să par în trend cu manechinele care beau apă plată cu lămâie. Însă între supa de dovleac și aia de brocolli am să aleg întotdeauna ciorba de fasole cu afumătură. Dar cică dacă mănânci numa ciorbe ești țărancă și-ți trădezi originea și acu na, vreau să par și eu de la capitală.

Iar peștele, e bun în acvariu. Pur și simplu nu-i simt lipsa, nu mă trezesc dimineața zicând ”mamă ce poftă nebună am să mănânc azi un pește, simt că mor dacă nu simt gust de pește pe limbă”. Nuuuu, nici pe departe. Mănânc pește așa că e pe masă, doar anumite feluri de pește, doar din an în paște și doar pentru că mi-e teamă că dacă nu mai alternez cu pește o să fac naibii gută de la legumele mele preferate: porc, miel și pui. Pot să trec prin viață fără să mă doară că n-am mâncat pește și fără să simt că viața mea e impactată iremediabil. Mă consolez cu genunchi de porc la cuptor.

Este aboslut îngrozitor să nu simți gustul mâncării, să nu poți să plimbi o bucățică de cărniță prin gură și să gratulezi toate papilele gustative, îngrozitor. Ce farmec are să mănânci doar pe două măseluțe amărâte din fundul gurii și nici acolo să nu poți să mesteci bine că te doare te zici că te operează live pe creier? Cică poți mânca orice, mda orice e apos și alunecă pe gât fără să-ți dai seama că ți-a trecut prin gură. Slavă domnului că torturile și înghețata nu trebuie mestecate, măcar atâta bucurie să mai am și eu în viață. Mereu am zis că stomatologia este urmașa inchziției, sincer.

E adevărat că suferă baba la frumusețe, dar dacă știa ea baba că borcănelele de măr cu morcov de la Hipp or să fie o delicatesă demnă de un ospăț regal, își scotea naibii toți dinții și-și punea placă.Mda, îmi spun și eu că o să am zâmbet de hollywood, dar asta dacă nu mor de inaniție până atunci 🙁

darla

Sursa foto:disney.com

 

GÂNDURI BLONDE

Oare ar trebui să fiu prietenă cu Olivia Steer?

Azi dimineață, așa de luni, m-am trezit cu o propunere indecentă de la Facebook, anume să dau like la pagina Oliviei Steer (părerea mea despre părerile medicale ale acestei doamne am detaliat-o aici ). Nu știu să spun cărui fapt datoreaz această onoare sau mai exact unde am greșit ca să ajung la această onoare. Am citit de câteva ori postările ei, recunosc , dar mai mult din curiozitatea de a vedea cum adepții se hrănesc cu iluzii.

Cred că toți avem dreptul la opinii, știți că în România la fotbal și la medicină se pricepe toată lumea, dar că trebuie să ni le exprimăm doar în aria noastră de expertiză. Cum ar fi de exemplu să-mi fac eu de astăzi blog de instalator și să încep să spun ce bune sunt niște țevi sau niște calorifere doar așa că am citit eu pe net doar ce-mi convine mie?

Oricum la invitația FB am vizualizat pagina doamnei și vă pun aici o ultimă postare din lupta împotriva vaccinurilor, care mi-a atras atenția

Prin programul federal de compensare a vătămărilor vaccinale din SUA (VICP), mai mult de trei miliarde de dolari au fost plătiți de către contribuabilii americani către persoanele afectate grav de către vaccinuri si către familiile ai căror copii au murit în urma inoculărilor. Gratie unor acorduri diabolice cu guvernul american, firmele producătoare de vaccinuri nu răspund nici penal, nici pecuniar pentru viețile pe care le distrug, ci plătesc tot cetățenii SUA, prin contribuțiile bugetare la care sînt siliți.

Sunt perfect de acord cu îndemnul de la sfârșitul postării și anume să te documentezi, să nu întorci capul la realitățile care arată că ai mai multe șanse să mori mușcat de crocodil decât ca urmare a reacției adverse a unui vaccin și mai multe șanse ”să faci autism” dacă afli că bunică-ta  a fost vedetă în filmele pentru adulți decât de la vaccinuri!

În al doilea rând avem din nou de-a face cu termeni popularo-medicali înțeleși complet greșit. Apoplexia reprezintă pierderea cunoștinței și a sensibilității ca urmare a unei hemoragii cerebrale. Copilul din imagine are niște convulsii care nu pot fi documentate ca fiind urmarea unei hemoragii cerebrale. ORICE medicament are reacții adverse. REPET ORICE medicament. Nu există medicament 100% sigur și nicio companie farmaceutică nu a susținut vreodată așa ceva. Că ne dorim să nu fim noi cei care experimentează o anumită reacție adversă este firesc, dar nimnei nu ne poate spune dacă vom fi sau nu în lotul cu reacții adverse.

Să spui că vaccinurile ruinează vieți este după părerea mea o afirmație care trebuie documentată temeinic. Ce alegeri face fiecare la el acasă e treaba lui, și îsi asumă repsonsabilitatea faptelor, dar de ce o asemenea alegere cu asemenea implicații trebuie făcută publică și dusă la nivel de sectă mă depășește.

Doamna vorbește de compensații bănești uriașe în US pentru victimele vaccinării. Sunt convinsă că există aceste compensații doar că nu valoarea lor este importantă ci numărul de pacienți care au primit aceste compensații. De acord că unui pacient cu sechele de polio să îi dai niște compensații dar….stați că și dacă nu se vaccina avea aceleași sechele de polio în cazul în care făcea boala și cui scaroțchi îi mai cerea compnesații? În 1952 Jonas Salk a introdus vaccinul pentru poliomielită (puteți citi aici mai multe despre studiile efectuate), o boală care până atunci făcuse ravagii (puteți citi aici despre eforturile WHO de eradicare și de ce se dorește eradicarea), și până în 1988 au mai rămas doar vreo 350.000 de cazuri, ca în zilele noastre să fie izolate câteva focare prin țări precum Afganistan sau Pakistan. Și nu pentru că nu au o alimentație sănătoasă și ficatul lor e obosit și prost hrănit acele țări mai au focare, ci pentru că lipsa fondurilor și a educației împiedică vaccinarea.

Dacă poliomielită vă pare departe și o boală pentru săraci, haideți să ne uităm șa mult mai recentele cazuri de pojar din România. În ultimul an din 4000 de cazuri de pojar din Europa, 3071 sunt în România și peste 20 de copii sunt morți, pentru că da aceste boli ucid mult mai des decât vaccinul (găsiți aici date despre celebritatea româniei în materie de pojar – da în sfârșit suntem primii în Europa)

Dincolo de false studii nedovedite (aici detalii ale unui studiu finananțat chiar de guru antivaccin) trebuie luate în calcul dovezile clare și anume eradicarea unor boli grave prin vaccinare. Că alegi să nu faci vaccinul de Rotavirus, care oricum este în schema opțională, e una, dar să alegi să nu faci vaccinul antipolio, ignorând practic orice dovezi medicale, mi se pare iresponsabil. E o alegere pe care o face fiecare părinte doar că alegerile trebuie să fie bazate pe informație și e păcat să nu exploatăm acest avantaj extraordinar pe care îl avem în zilele noastre, accesul la informație!

polio

Sursa foto: wikipedia (tratamentul poliomielitei înainte de vaccin)

PARENTING

Ce învață copilul când îi dai afară colegul bătăuș

În fiecare zi reușesc să fiu surprinsă de paranoia unor mame, de lipsa lor totală de înțelegere și delicatețe dincolo de propria odraslă, de încercarea de a ține copilul într-un borcan de sticlă până la adânci bătrâneți. Genul acela de mame care la 40 de ani îi vor spune copilului ”puișorul mamii” și îi vor lega șireturile la pantofi și-i vor șterge mucii să nu obosească mititelul de 1,90 și 280 de kg.

Ieri eram cu capsa pusă, am niște întâlniri zilnice cu stomatologul și nu d-alea amoroase, și am zis că-mi face bine dacă socializez puțin cu mamele de la grădiniță. A fost o decizie complet greșită pe care încă o regret. Cred că în fiecare colectiv este câte un copil diferit, câte un copil care iese cumva din normele trasate de societate, care se adaptează mai greu la regulile grupului sau chiar încearcă să le schimbe. Dar pe de o parte cred că diversitatea este frumusețea oricărui grup și a prieteniilor și cred că este importantă în dezvoltarea copiilor apariția unui coleg diferit. În viață întâlnești oameni diverși și ce faci îi excluzi pe cei care nu-ți seamănă sau pui etichete?

Anyway la fi-miu în grupă a apărut la începutul anului școlar un copil nou și dferit. Diferit în sensul că dă dovadă de hiperactivitate și agresivitate atunci când dorește să-și impună punctul de vedere sau să capteze atenția. Ioan mi-a povestit despre el, că nu-i lasă să doarmă și că a mușcat educatoarea și face prostioare și Miss îl pedepește. Ok, n-am intrat în amănunte că nu era copilul meu ci am vrut mai mult să sondez părerea copilului meu despre cel nou și impactul asupra lui. Evident ca orice element perturbator de reguli băiețelul respectiv este idolul tuturor celorlați băieți care au oareșcare sânge în instalație (nu vorbim de ăia care se joacă cu păpuși) și de multe ori atrage și alți mici delicvenți în răsturnarea castronului cu ciorbă.

N-am comentat nimic la grădiniță, n-am întrebat ce este cu copilul dar întâmplâtor am aflat că puștiul ar avea ceva probleme de ”comportament”. Am clasat subiectul până când o mămică, care vroia să-l izoleze pe Ioan după varicelă de ziceai că avusese ciumă, a pornit un întreg scandal legat de copilul problemă. Copilul ei, care este cam legat cu cordonul ombilical încă, susține că vine bătut zilnic de elementul perturbator. Acum nu vă imaginați că e cu ochii vineți, ci cred că mai degrabă e vorba de îmbrânceli și o oarecare lipsă de chimie. Să fim serioși copiii sunt sub supraveghere, există camere în toată grădinița și poți să vezi dacă într-adevăr copilul tău este coleg cu Bruce Lee și zilnic este sacul lui de antrenament. Niciun alt copil din grupă nu este bătut sau molestat în afara micilor hârjoneli speicifice vârstei și faptului că sunt băieți și da, este puțin probabil că vor sta frumos să ia ceaiul pe covor.

Doar că această mămică n-a înțeles că viața de băiat presupune să te mai și bați, că în viață nu te place toată lumea și că uneori trebuie să faci față unor oameni mai puțin drăguți, așa că a făcut preisuni asupra grădiniței să exmatriculeze copilul problemă ptr că prăinții nu vor să-l ducă la psiholog. Acum întreb și eu li dacă îl duc de mâine la psiholog nu o să mai bată? Orice terapie  are rezultate în timp. Va dura până când copilul va învăța să se controleze și să-și stăpânească furia.

Nu știu ce aș fi făcut în locul părinților al căror copil este pus la colț. Nu știu ce făceam dacă Ioan venea bătut zilnic de un alt copil. Știu că nu mi-a plăcut atitudinea educatoarei de a-i învăța pe copii să stea departe de cel care bate și nici a mamei cu copilul ”bătut”. Ce îi transmiți copilului tău? Că toți trebuie să fim la fel? Că nu confruntăm problemele ci ne ferim de ele? Că dacă cineva e altfel vine mami și-l dă afară din grup? Că judecăm și punem etichete imediat ce nu ne convine ceva? Nu știm ce probleme are copilul sau părinții lui. Bănuiesc faptul că nu le e ușor nici oamenilor acelora.

Dar ce face copilul tău dacă mâine întâlnește pe stradă pe cineva cu Down? Fuge? Cheamă poliția? Se uită cruciș sau o cheamă pe mami să-l dea afară din parc pe copilul diferit? De ce nu-l lăsăm să-și poarte singur războaiele, să învețe să se descurce și cu cei care nu-l plac sau sunt agresivi sau diferți.  Și copilul ”problemă” ce va învăța de aici? Că este rău? Sau gata brusc de mâine e îngerașul îngerașilor căci și-a învățat lecția? Pe bune? Eu nu cred că există copil rău. Mi se pare urât din partea acestei mame, din partea grădiniței și a tuturor celor care în loc să încerce să ajute copilul îl pedepsesc. Îmi este foarte milă de copilul respectiv și de părinții lui. Ce ușor este să aruncăm în loc să reparăm!

badboy

Sursa foto: istockphoto.com

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Cât de handicapat trebuie să fii ca să parchezi pe locurile speciale

Când eram însărcinată n-am folosit niciodată locurile de parcare speciale pentru că mi se părea că sarcina nu e un handicap. E adevărat că erau multe lucruri pe care nu mai puteam să le fac, cum ar fi să-mi văd degetele de la picioare, dar totuși nu consideram că am un handicap. Nici în primii doi ani nu prea le-am folosit că din nou nu vedeam plus valoarea pentru mine.

Ei, dar când a crescut ficiorul și a început să urce și să coboare singur din mașină am început să vânez mai ceva ca un uliu locurile pentru mamă și copil. Abia atunci am realizat ce important este să se deschidă portiera larg și să nu curețe hainele kinderului tot praful de pe mașinile din jur sau de pe propria mașină, nici să nu fiu nevoită să-l strecor în mașină ca pe o sardină. De obicei găsesc aceste locuri libere, chiar dacă sunt cetățeni care se uită lung la mine că nu scot un cărucior din mașină după ce am parcat pe locul ăla, excepție face Lidl.

Am un astfel de magazin chiar peste drum de bloc, dar evident că nu mă pot deplasa pe jos, cine cară pe urmă toate sacoșele, așa că mergem cu mașina. Aseară iau copilul de la grădi și țup în ogradă la Lidl. Fac turul parcării de vreo două ori dar n-am noroc și locurile speciale nu se eliberează. Decid că asta e și parchez pe un loc normal când apare și unul dintre proprietarii mașinilor parcate pe locul mama și copil. Domne ăsta sigur înghițise copilul când venise la magazin că doar așa îmi explic mărimea burții și locul de parcare. Dar mi-am zis totuși să-i explic faptul că tre să ai copilul la vedere nu acasă sau la bunici ca să parchezi pe locul acela.

Na, mai bine mă duceam în pădure și mă luam la trântă cu ursul căci ce i-au auzit copilului urechile mi-e greu să reproduc. Așa cum vă imaginați toată discuția s-a purtat la nivel intelectul logico-rațional cu argumente profund fundamentate de către grobianul în cauză. Cuvintul ăla care începe cu ”m” și se termină în ”e” și nu e ”mame” a fost cel mai des pomenit în dispută, alături de ”ce plm vrei că doar nu ți-am făcut eu copilul” și alte astfel de fraze demne de un fin intelectual. I-am spus că nici dacă era ultima ființă vertebrată de pe Terra nu avea șanse să-mi facă mie un copil dar cred că a plecat convins că vertebrată e o mare jignire :). Discuția, mă rog monolgul cu lături, a durat cam 5 minute că atâta i-a luat să se urce în mașină. Da, aveți dreptate omul avea niște nevoi aparte.

De aceaa la  final i-am cerut scuze și am recunoscut că avea tot dreptul de a parca pe locurile speciale, doar că unul mai în stânga la handicapați. Sincer și handicapul psihic trebuie tratat ca și ăla fizic și trebuie făcute locuri speciale ptr ăștia! Paznicului magazinului care stătea în ușă și râdea ca prostu când la mine când la ăla de-și înghițise copilul, i-am făcut o mică plângere la sfârșit doar așa cu speranța că poate priecepe și el de ce este angajat 🙂

parcare

Sursa foto: shutterstock.com

 

 

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Oare CV-ul îl citește cineva?

Ieri pe la ceas de seară mă sună o domniță de la o agenție de recrutare. Așa de mare agenția că era să cad de emoție și oricum am vorbit din picioare că mi-era rușine să mă așez pe scaun. Se prezintă cucoana cu toate cele nșpe mii de titluri, mă întreabă dacă e momentul potrvit și îmi zice cât de cool i se pare ei CV-ul meu și că ar avea un job interesant pentru mine.

Domne așa frumoasă a fost introducerea încât deja visam cum reiau cu succes viața de coporație și mă avânt pe culmi de succes nebănuite. Ce mai, credeam că l-am prins pe Dzeu de ambele picioare nu numa de unul. Deci după ce mă gratulează cât mi-s de șmecheră, io între timp deja mă scuipam să nu mă deochi de deșteaptă ce m-a făcut muma, mă izbește cu vestitul job pentru care coborâse din sferele ei înalte ca să mă sune. Știți cum e în filme momentl ăla când personajul se visează pe iaht și brusc revine la realitatea crudă care-i arată că el merge pe o trotinetă? Așa și la mine.

Femeia practic îmi propunea ceva de nerefuzat, să ling dosare într-o firmă de căcat (scuzați franceza). De obicei mă enervez la faze d-astea da zic hai să las loc de bună ziua (firmă de recrutare mare) și să-i spun domniței că e proastă în așa fel încât să-mi mulțumească pentru feedback. M-am străduit din toate puterile mele să-i explic că e un job de vis dar nu mă simt calificată să ling dosare opt ore pe zi și că lista mea de companii în care aș fi tentată să mă întorc nu o cuprinde și pe cea în cauză. Am vorbit ca Televizorul că ea n-a părut să priceapă ce-i spun, așa că mi-am luat inima în dinți și am întrebat-o dacă sigur a vrut să mă sune pe mine și dacă mi-a citit CV-ul. Nu cred că mă va mai căuta cineva ever de la firma lor. Probabil că îmi pun poză cu moaca tăiată la intrarea.

Oare oamenilor ăstora nu le-o fi rușine să sune fără să se pregătească înainte? Dacă știi că omul e miliardar excentric și experimentează tot felul de chestii, înțeleg să-l suni să-i propui job de secretară după ce a fost director dar altfel? Ce șanse sunt să vrea cineva un post cu vreo trei nivele sub mare și cun un câștig pe la jumatea celui anterior! cât de mult să vrei să-ți lărgești expertiza și orizonturile? dacă tot nu le ia nimeni în calcul mai bine eliminăm CV-urile. zic și eu 🙂

CV_3

 

Sursa foto:shutterstock.com

VIAŢA DE MAMĂ

Cum decidem cine merge la școală?

Am hotărât să dăm copilul la școală și pentru că la 15 septembrie nu va avea șase ani statul român a decis să-l testeze psihosomatic. În plus, pentru că nu va avea șase ani nici la 31 decembrie cică trebuie să-i consilieze pe părinți asupra faptei abominabile pe care vor să o facă și să trimită ficiorul la grea învățătură. M-a întrebat o doamnă de acolo:

  • aoleu de ce-l dați la școală așa de mic?
  • păi nu vedeți ce prăpădit e? Ăsta nu poate să țină sapa în mână sau să adune căpșuni. Așa că mă fac de răsul cartierului și-l dau la școală

Buun, am luat taurul de coarne și am sunat la centrul de testare (unul singur pe tot bucureștiul) hotărâtă să programez copilul la testare și pe mine la consilierea care avea să să-mi spună ce mamă rea sunt. Îmi răspunde un nene care nu părea din epoca asta și care decide: ”cadrul legal îl avem, deci programăm copilul, dacă ați sunat considerăm că v-am consiliat și v-ați dat acordul!” Poftim? Păi nu m-ați întrebat decât data nașterii copilului!! da na poate era așa fin psiholog că eu nu m-am prins ce înțeles ascuns avea întrebarea

În primul rând că testarea se face la un centru pe strada Heliade între vii, cam pe unde agăți harta în cui. Am și io o întrebare, cine naiba alege numele de străzi? Adică există și heliade între morți? Sau Heliade între pruni sau meri? Vestitul centru se dorea a fi doar pentru copiii din grădinițele private și cu toate acestea pe cererea pe care o completam trebuie să trecem numărul grădiniței, ori grădinițele private nu prea sunt cu număr. Trec și peste asta, trec și peste faptul că programarea este orientativă și peste faptul că inclusiv la acest gen de testare au venit unii cu pile și s-au băgat în față deși sincer nu se dădea nimic, adică până la urmă în românia învățământul este obligatoriu.

Ajungem în sala unde se petrecea marea testare și unde fiecare copil împreună cu părintele din dotare stăteau față în față cu doi psihopedagogi. Erau cam așa cum e în filmele americane, polițistul bun și polițistul rău. O tanti vorbea pe repede înainte cu copilul, de ziceai că are normă de cuvinte pe minut și altă tanti evalua atent părintele. Oare ce puteam să fac? Să scot copiuțe și să-i suflu copilului? Ce? Vestita testare evaluează capacitatea copilului de a se concentra pe o sarcină în timp util și suficient de mult timp, de a nu fi distras de stimulii din exterior, de a se adapta situațiilor noi și de a face conexiuni cu informațiile deja existente. Dacă ajunge la testare un copil timid, apăi s-a încheiat jocul. Am norocul ca al meu ficior să fie mega extrovert altfel vă zic și pe mine m-a băgat tanti aia în sperieți și eram ușor crispată că dacă mă ia repede nu știu să aleg triunghiurile albastre de pe foaie ca să nu mai zic de legumele roșii!

Testul nu este nici greu nici ușor ci doar într-o atmosferă tensionată mai ales că în aer plutesc emoțiile părinților (sunt 4 mese de evaluare în încăpere). Poate că la copiii timizi mai scad ritmul întrebărilor sau petrec mai mult timp cu ei. Cu toate acestea cred că este un test pe repede înainte menit să bifeze ceva și nu să consilieze cu adevărat părintele în cazul în care copilul nu este pregătit pentru școală. Niște părinți fuseseră sfătuiți să nu dea copilul la școală că nu e pregătit, dar dacă vor ei neapărat pot să o facă. Și atunci de ce mai facem această testare dacă totul e la latitudinea părintelui? De ce mai dăm această posibilitate de a înscrie copilul la școală mai devreme dacă nu avem crietrii clare?

Sunt în postura mamei fericite care a fost sfătuită musai să dea copilul la școală și să nu-l mai țină încă un an la grupa mare. Dar oare care ar fi fost rezultatul dacă aș fi avut un copil timid? Nu, nu omoram pe nimeni, doar apăream la știri :P. Și acum începe căutatul școlii

back to school. color pencils

Sursa foto:pinterest.com