VIAŢA DE ZI CU ZI

Instinctul de parenting la români

Românul nu numai că s-a născut poet dar e și părinte de succes. Nu știu dacă ați văzut dar, unde întorci capul pac mai e un seminar de parenting care, evident este susținut de niște experți (încă nu m-am prins cum ajungi la statutul ăsta dar promit să mă interesez că tot am timp liber acum) și la care tot omul modern se inghesuie ca la sfintele moaște. Nu conteză ce crezi și cât crezi, te duci la ele și urmezi ce se spune că altfel focul iadului va fi asupra ta.

Cel mai importamt lucru este aspectul educațional și da, da, dezvoltarea emoțională. Nu conteză că ăla micu` n-are talent la limbi străine, îl dăm la grădi de chineză că am auzit noi că e de viitor și evident îl dăm la meditații la engleză de la două luni că atunci e vârsta propice. Da la română, când îl dăm? Adică întreb și eu așa ca omul prost, dacă vrei să știe ”decât” engleză, de ce nu-l dai la școală de engleză? De ce mai chinui copilul cu limba asta a plaiurilor mioritice? În plus cine nu știe să scrie, să citească și să facă grafice de funcții la 5 ani e cam prăfete așa. Eu n-am știut niciodată să fac grafice de funcții și am trecut prin viață fără să mă doară. Dar hei, nu-s chiar un exemplu bun că uite ce s-a ales de capul meu, un păr blond.

La grădiniță la fi-miu vin periodic tot felul de guru educaționali care încercă să ne convingă să mai plătim niște opționale care evident vor face din copil….ați ghicit un leader și un adult frumos și echilibrat. Asta cu frumusețea eu zic că e din născare și n-are de treabă cu opționalele dar parcă poți să știi? M-am dus și eu la primele prezentări , ca să nu-i ratez șansele copilului, dar după a doua demonstrație nu m-am prins exact dacă vor să mă dezvolte pe mine sau pe copil, căci ne-au pus să ne întindem pe jos și să așezăm niște pătrate. Evident că am dat bir cu fugiții, asta nu înainte de a-mi exprima opinia 🙂

Dar dincolo de inclinarea spre dezvoltare educațională, care a dus la o adevărată industrie a meditațiilor, adică ce făceam noi pe vremuri era la genunchiul broaștei, pe părintele român îl recunoști de la o poștă. Nu contează dacă auzi sau nu dulcele grai mioritic e suficient să observi progenitura și limbajul non verbal al părintelui și te-ai prins. Pentru că da, românul crede cu tărie în sfânta bătaie dar simte că trebuie să urmeze trendul pacifist, motiv pentru care în fiecare părinte se dă o luptă cam ca în filme când se bate Van Damme cu ăia mulți și răi, doar că aici incă nu s-a hotărât cine invinge. Adică să fim serioși că le vezi fețele schimonosite când ăla micu` face o demonstrație de opturi pe podea în plin magazin și înțelegi cam care ar fi desfășurarea acțiunii acasă. Doar ai învățat la seminar să-ți exprimi emoțiile, să-i împărtășești copilului ce simți nu?

În plus nu știu de ce dar copiii români și părinții lor au prins trendul vestic și chiar l-au dus la rang de artă. Adică cu cât de duci mai la est cu atât copiii sunt mai educați, mai cuminți, mai modești. Nu auzi pe niciunul țipând prin magazin, zvârcolindu-se pe podea, făcând tumbe prin restaurant și cu mama aferentă umblând disperată după el sau urlând neconsolat că el vrea o anumită jucărie. Cu cât însă te duci mai la vest cu atât copilul este lăsat mai mult să se exprime, mai ales în public, să exploreze, să învețe, în special cam cât de tare se pot întinde nervii părinților înainte să cedeze. Ei la români peste chestia asta vestică se adaugă spiritul balcanic; eu n-am mai auzit alți părinți să urle prin magazine sau vara de pe plajă la puradeii aflați în apă!! Nu, asta e doar la noi pentru că avem sângele fierbinte care clocotește în vene!

Așa că eu propun în cadrul întâlnirilor astea să fie o parte dedicată cum să înveți copilul să se poarte în public. Degeaba ești doxă de carte și poți echivala cu o bibliotecă de cunoștințe dacă n-ai și o urmă fină de civilizație. Știți ăia 7 ani de acasă care erau când eram noi mici? Când nu țipai, vorbeai încet, salutai oamenii cu care te întâlneai și la restaurant te ridicai de pe scaun doar când era masa gata, timp în care te jucai cu șervețelul că tableta nu exista 🙂

parenting.jpg

Sursa foto: shutterstock.com

 

 

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Instinctul de parenting la români

  1. Eu cred că e foarte greu să înţelegem faptul că, uneori, copiii pentru a fi fericiţi, nu trebuie să urmeze calea pe care noi ne-o imaginăm pentru ei. Cred că ne dorim prea mult ca ei să facă „ce nu am reușit noi”. Și dorința asta pare a fi foarte greu de controlat…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s