VIAŢA DE ZI CU ZI

Când femeia nu e, nimic nu e

Eu refuz cu îndârjire să-mi fac buletin de București, îmi place să fiu de la țară în continuare dar, ca să-mi pot lua locul de parcare, trebuie să fac anual un compromis – viza de flotant pardon, de reședință cum se spune modern. Discuția cu lucrătorii de la poliție este mereu aceeași:

  • vă faceți viză pentru școala copilului nu? trebuie să vină și proprietarul
  • eu sunt propietarul, îmi iau viză de chiriaș în casa mea 

Ieri la evidența populației doi domni, care atunci se cunoscuseră, făceau o mișcare d-asta șmecheră pentru școala copilului. Depun ei actele, i se cere proprietarului actul casei și doamna de acolo îl întreabă:

  • sunteți căsătorit?
  • El, mai cu ton de șmecher că se vroia un cuceritor și crezuse că farmecul lui animalic a dat-o p-asta pe spate  așa prin ghișeu și i se aruncă admiratoarea la picioare, mdaaa (a se citi un da, pepușe)
  • ați înscris casa la notar în actul familiei?
  • ceee? omul rămâne șocat se aștepta ca femeia să-i spună că s-a îndrăgostit iremediabil și îl vrea oricum! Îi mai scade oleacă din înălțime și zice că da (clar nu știa despre ce-i vorba da a vrut să nu pară prost, să o cucerească așa cu ultima șansă)
  • da? ei aunci luați dumneavoastră actele înapoi și veniți cu soția, că fără ea nu aveți voie să semnați nimic. Următorul!

S-a auzit brusc un zgomot – poc, poc, de la ouțilii lui care au picat pe jos, from hero to zero și mai era și frig acolo, cred că i s-au făcut praf, omletă. Deci sayonara, adio, bye bye, tai tai și auf wiedersehen, femeia e în tot și-n toate, fără nevastă nu exiști, până și poliția și-a dat seama 🙂

man-crying

Sursa foto:gettyimages

PARENTING

În parenting să ne duelăm

De două zile umblu pe la magazinele de articole de copii pentru un scaun de mașină. Am trecut la etapa următoare,yuppiiii, și dacă pentru bebeluși găsești ce vrei pe unde vrei, la ăștia mai mari se complică treaba. Pe siteuri zici că ai ajuns pe tărâmul făgăduinței, dar realitatea și vânzătorii ne omoară. O să scriu o carte despre scaunele astea că un articol nu e suficient, am ajuns în pantelimon ca să iau ce vreau după ce văd și live produsul, nu doar pe vorbe.

Oricum într-unul dintre magazine doi părinți cu băiețelul de vreo 6 ani. Oamenii bine îmbrăcați, păreau genul care au trecut pe la școală și au și înțeles ceva din ea. Erau chiar de admirat așa ca familie deși el părea ușor plictisit și nervos de faptul că se află într-un magazin de copii. Ei și rămân eu cu gura căscată de admirație și de nervi că vânzătorul era incapabil să proceseze cuvintele mele: sca-un a-u-to gru-pa 2, când mă trezesc din reverie vocile ridicate ale familiei menționate. Copilului i se pusese pata pe o mașinuță (d-aia nu-l iau eu pe Ioan cu mine, să nu îi testez rezistența la ispită și mie la stress 🙂 ), iar mă-sa încerca să-i explice că nu ăla este motivul pentru care au venit (n-am înțeles de ce veniseră că se uitau haotic pe la toate produsele, poate era momentul de familie). Tac-su se uita cruciș și plictiseala lui vădită creștea pe măsură ce kinderul se agața de mașinuță ca un buldog de os.

Era clar și evident că pentru prima dată în viață copilul experimenta NU la magazin, căci avea o privire de șoc și groază în ochișori. La fel de clar și evident era că mamei i se pusese pata să revoluționeze educația copilului atunci și acolo și se gândise să înceapă printr-un Nu categoric. Era ca la meciurile de tenis. Eu m-am dat mai deoparte și priveam că era prea mișto să plec, mi-a trecut și supărarea pe vânzător. Mingea era când la mamă în teren când la puștiulică, deși ăla micu conducea decisiv. Se tăvălea pe jos, dădea din picioare și țipa în timp ce articula: ”da de ce? da o vreau?” Ți se rupea inima, îmi venea să-i cumpăr eu mașinuța, zău.

Mămicuța dăi cu frumosul, v-am zis că experimenta restricțiile și explicațiile: ”nu se poate, nu e momentul, nu pentru asta am venit, ai destule mașinuțe, te rog ridică-te, te roagă mami frumos, îți explic în mașină. NUUUU, nuu, nuuu, vreau să-mi explici acum”. Păi n-are explicație, i s-a pus ei pata pe tac-tu ăla mofluz și nu vrea să-ți ia ție mașinuța pe care în alte dăți chiar ea ți-o propunea, așa că ceartă-te cu tac-tu. Între timp tatăl dă ordin: ”potolește-l pe fi-tu că ne face de râs. uite vezi , ți-am zis că-l răsfeți”.Mda, începuse să iasă la iveală frumusețea și coeziunea cuplului.

Și ăla micu continua cu tăvălitul, mă-sa cu frumosul și cu raționalul deși oleacă crispată că-i cam pieriseră ideile (eu am vrut să-i dau o mână de ajutor da meciul mă ținea cu suflteul la gură și vroiam să văd cum o învinge puștiul, la umilire așa). Măi și în frumusețea asta de spectacol, tatăl intervine decisiv și schimbă soarta meciului. Până și eu am fost luată prin surprindere și lăsată cu gura căscată. Îl culege de pe jos pe ăla micu de o aripioară, îi trage două directe de dreapta la fund, îl reduce la tăcere (de uimire kinderul a tăcut instant) și îi explică victorios mamei:” așa se face nu cu psihologia ta”. Sîc 🙂 Vă imaginați sper că puștiul a băgat o șarjă de plâns incredibilă, că acu mai era și nervos că îi stricase tac-su victoria.

Eu abia în mașină mi-am dat seama că am asistat la lupta dintre parentingul modern și ăla tradițional. Nu m-am prins cine a câștigat căci puștiul nu părea să fie adeptul niciunui curent, aaa și mă-sa i-a cumpărat mașinuța, deci învingător la puncte…puștulică 🙂

manusi-box

Sursa foto: pinterest.com

VIAŢA DE MAMĂ

Secretul stă în linguriță

În toată vâltoarea asta politică unii oameni au probleme seriose pe cuvântul meu de om și de de onoare. Ieri am fost la un magazin de articole ptr copii și cu karma mea pozitivă am nimerit lângă o cucoană complet isterică ce avea în plan să-și sărbătăarească sf valentin cu vânzătoarele verificând toate colecțiile de lingurițe și castroane. Căuta lingurița perfectă, aia care urma să-i transforme copilul din spiam bucătăriei în devoratorul de piureuri. Mai ștu și pe alții acre au trăit să-și vadă iluziile deșertăciune 🙂

eat

Eu toata copilăria mea am auzit acceaşi poveste: Oana nu mânca nimic, sau mai exact mânca 20 grame şi vărsa 50, vecinii îl opreau pe tata pe scara blocului spunându-i că eu ziua urlu ca din gură de şarpe şi ei cred că mă bate bona (tata le spunea resemnat – nu, nu o bate,îi dă de mâncare), că işi luaseră speranţa că voi supravieţui şi că deja se gândeau că asta e, moare şi facem altul. Vă daţi seama ce copilărie nefericită am avut 😛

Dar eu, am supravieţuit demonstrând astfel că esenţele tari se ţin în sticluţe mici. Şi au venit copiii sor-mi, care păreau că au rupt blestemul familiei. Ăla mare stătea cu o linguriţă în mână când îi dădeai de mâncare pregătit ca, dacă vrei să încetineşti ritmul sau să nu-i dai tot, să te atace! Mama se  bucura că nu mai trece nimeni prin ce-a trecut ea.

Şiii, a venit si al meu, care la perioada lapte părea din gena verilor. Transpira tot numa când vedea biberonul şi pur şi simplu îl priza de ziceai că-i ultima masă din viaţa lui. Nici n-apucam să mă aşez comod să-l mufez la biberon că ăsta era gata :). Dar e bine să nu zici hop până n-ai trecut pârleazul! Am început diversificarea, de vreo trei ori că am zis că am făcut ceva greşit prima dată și a doua :). Ca la carte făceam totul dar nimic nu funcţiona. Am schimbat cartea, am citit mai mult, am făcut meditaţii, incantaţii, am dansat cu lupii, în jurul lupilor, în jurul focului, am pus acatiste, m-am spovedit, m-am lapădat de Satana, am chemat popa în casă, am schimbat popa şi tot nimic. Am cumparat toate castroanele si linguritele posibile in speranta ca va arata si la noi masa ca in recalmele lor. Nimic nu-i plăcea căprioarei mele. Vroiam să zic şi eu ca mama: moare şi fac altul, dar cam greu că primul venise deja tărziu.

Descoperise sor-mea o metodă de convingere: îi dădea ciorba cu paharul de ceai d-ăla turcesc. L-a văzut că îi place paharul şi a atacat nemilos. a funcţionat primele două guri până s-a prins clientul. Dar nici ea nu s-a lăsat, a schimbat paharul şi i-a strecurat ciorba! Parea egalitate, meciul ne ţinea pe toţi cu sufletul la gură. Si cand credeam ca ea a invins, copilul i-a pus triumfător ciorba în poală: şi din pahar şi din gură.

Pe urmă s-a băgat mama că cică ea are experienţă şi a crescut doi copii. Deşi eu crescusem cu aer deci n-aş pune asta la experienţă. Copilul a câştigat şi meciul ăsta )

Concluzia: esenţele tari chiar se ţin în sticluţe mici! Copilul a mâncat când a vrut şi ce a vrut. Am aflat că se poate supravieţui doar cu aer şi că nu mor caii când vor căinii 😛

 

GÂNDURI BLONDE

S-a dat startul la iubire – vrei să fii Valentina mea?

Începând de astăzi a debutat trigonul negru pentru bărbatul român (valentin, 1 martie, 8 martie), ba dacă iau în calcul și vestitul Dragobete (dacă iubita este adoratoare de tradiții românești), care vine puternic din urmă și-i suflă în ceafă lu` nea Valentin cât e el de sfânt, aș zice patrulaterul negru. Prin urmare vine o perioadă de care bărbatul romăn vrea să se ascundă mai ceva ca de triunghiul bermudelor, căci n-ai cum să scapi din capacana întinsă abil de femei și marketeri și orice ființă de sex masculin peste 12 ani trebuie să participe la ritualul, demonic ar zice unii, de adorare a consoartei. Peste tot pe unde mergi ești înconjurat de inimioare roșii și cupidoni gata să-ți plaseze o săgeată în biata inimioară și să le ducă în pragul isteriei pe toate femeile.

Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt contra SF Valentin, ba pe vremuri îmi plăcea așa de mult de el încât prima nuntă am avut-o taman în această zi ca să simbolizeze iubirea noastră veșnică. Oare d-asta n-a ținut? Poate dacă mă măritam de Dragobete și nu mă îndepărtam de la tradiții? Cine știe! Iubesc și 1 Martie și am așteptat o viață întreagă să devin mamă și femeie ca să primesc cadouri și de 8 Martie. Cu dragobete n-am prea avut tangențe dar hei, cred că am un nou prieten. Mama m-a învățat să nu discriminez așa că îl iau sub aripa mea ocrotitoare și-l bag în calendarul meu de zile în care primesc cadouri 🙂

Mda, sunt o materialistă care așteaptă cadouri de 1 și 8 martie, de sf valentin nu mai vreau nimic de la prima nuntă încoace m-am lecuit de el. Și nu, nu-mi ajunge un gând bun și un zâmbet și dacă e vreo femeie care zice că-i ajunge eu mă duc și îi strâng mâna și o fac idolul meu. E bun și zâmbetul care eu cred că vine oricum, că doar nu mi-o da cutia de bomboane fine belgiene încruntat și cu gura pungă? Sau nu o să-mi ureze în gând să mi se ardă părul la ondulator sau să mi se strice permanentul și să-mi cadă rimelul pe obraji, clar are un gând bun. Măcar că se gândește că orice rău se răsfrânge și asupra lui

Un prieten vechi care a trecut prin viață fără să-l cunoască prea bine pe Valentin avea un ritual propriu pentru a scăpa de aceste adorații satanice: în jur de 10 februarie provoca o ceartă care se lăsa cu despărțire, apoi revenea victorios cu o floare și un mărțișor pe 9 martie :P. Exlicația era simplă. Dacă de 1 martie te scoți cu un mărțișor de nenea valentin trebuie să cheltuiești.Cu cât cheltuiești mai mult cu atât iubirea e mai mare.  Că vedeți aici e marea chestie, nu contează că nu te iubește, deci teoretic n-ar trebui să-ți dea nimic de 14 februarie, tot trebuie să marcheze ziua cu ceva care să fim serioși nu poate să fie prea simbolic. Și chiar dacă este vorba de un cadou simbolic, acesta va fi recompensat prin….exact, o cină romantică (rezervare pentru care a trebuit să răpească familia chelnărului), în care va avea ocazia să te privească ochi în ochi vreo 5 ore, debitând dulcegării și planuri de viitor și să mănânce niște frunze bio de dragul iubirii. Apoi urmează 8 martie când trebuie iar să producă un cadou original că doar se știe că după 14 februarie ursuleții și inimioarele sunt exponentul kitchului maxim și doar florile nu se demodează, ba din contră ajung neprețuite – cam 100 ron ghiocelul 🙂

E fascinant să-i vezi pe bărbați cum se înghesuie alături de alți nefericiți să ia niște ursuleți, niște muțunachi, orice numa să scape de gura iubitei care va păstra aceste obiecte de adorație păgână la vedere prin casă, în așa fel încât bietul bărbat să mai fie și de râsul prietenilor când aceștia vor veni în vizită. Vedeți voi, d-aia zic de triunghiul bermudelor. Acolo doar dispari. nu-ți cere nimeni să-ți jertfești salariul sau să te plimbi două ore prin vânt ca să arăți presupusa iubire 🙂

Cum era reclama de la Connex pe vremuri: ”vrei să fii valentina mea? pe mine mă cheamă andreea!”

valentin_2

Sursa foto: ellentv.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Cine n-are blog să-și facă

În ”Joia Dulce” John Steinbeck spunea: ”ca să te simți într-adevăr bine trebui să fii fraier măcar o dată în viață”. Eu spun că dacă vrei să fii fraier măcar o dată în viață trebuie să ai blog, sau să te reproduci literar în spațiul public. Nimic nu se compară cu trăirile pe care ți le pot crea niște oameni complet străini mai ales când țin musai să folosească cuvinte la auzul cărora un birjar ar roși ca o domniță de pension.

Ieri mă bucuram eu de o dumincă liniștită (mă uitam la TV și colectam mucii copilului) când primesc un mesaj pe privat la blog. Primul impuls după ce l-am citit a fost să-l fac public, apoi mi-a fost rușine. Sincer. Plus că nu știu bine ce înseamnă unele dintre acele cuvinte, pot doar să bănuiesc faptul că nu erau acatiste pe la sfinți. O persoană de gen feminin, că nu-i pot spune doamnă, mă trece prin noroi pentru articolul în care mi-am dat cu părerea despre tanti olivuța cea vegană și foarte știutoare de medicină.

Mesajul începe pe un ton aparent calm, dar cum făcea tribunul, domnița se decompensează rău pe drum și începe să-mi țină o lecție despre big pharma și vaccinuri și copiii familiei moisescu, dar totul într-un amalgam de la sfârșit nu mai știam dacă big pharma e măritată cu andi, copiii sunt făcuți de vaccinuri și eu sunt olivuța. Aaaa și totul cu niște cuvinte de o delicatețe ieșită din comun. Zău nici nu știu cum poate un muritor de rând să viseze măcar la așa zi minunată. Se mai potolește doamna puțin când citește că o glumă a destinului a făcut să termin facultatea de medicină dar nu se lasă intimidată și mă terfelește pentru că duc o viață de blondă :). Ei ziceți voi dacă viața nu-i frumoasă

Nu m-am prins dacă doamna era sau nu pro olivuța dar domne` îl iubea cu nesaț pe Andi. Chiar finalizează mesajul sounându-mi că nu știu starea maritală a celor doi și ar trebui să mă mai informez și bagă un :). Ei emoticonul ăsta m-a băgat într-o vâltoare de întrebări ceva de speriat, toată noaptea n-am dormit de grijă. De ce era ea fericită? Pentru ea, că Andi e liber sau pentru mine că-s neinformată și fericiți cei săraci cu duhul? Îmi recomandă chiar să mă duc la protecția copilului dacă eu cred că cei doi copii ai familiei sunt în pericol. Iar nu m-am prins dacă spera să fac asta sau era o vorbă-n vânt. Da cuvintele, ei cuvintele sunt muzică pentru orice urechiusă: jeg, idioată, cretină, tâmpită asta așa ca să spicuim puțin din text.

Ei și mesajul ăsta minunat, a venit în timp ce vedeam Invictus, un film despre Nelson Mandela și în care un personaj la un moment dat se miră că leaderul african a ieșit din închisoare pregăit să-i ierte pe cei care l-au băgat acolo. Bine că nu mă uitam la Xena că cine știe ce mesaj primeam 😛

woman-winking

Sursa foto:pinterest.com

GÂNDURI BLONDE

Ce răsare timid din zăpadă ca un ghiocel firav?

Sunt ceea ce se numește o iubitoare de animale de la distanță, mai excat de la mare distnță. Singurul animal de apartament pe care îl accept sunt acarieni și gândacii de bucătărie ai lui vecinu` (grași, frumoși, n-ai cum să nu-i iubești) deși, am cedat și i-am promis copilului că de ziua lui va primi un pește, viu. Acum mai sunt câteva luni bune până atunci și poate reușesc să întorc lucruile în favoarea mea și anulez momentul meu de rătăcire.

Urăsc pisicile, da nu așa că îmi displac puțin, ci le urăsc până acolo încât am respins trei grădinițe bune deoarece prin curte patrula câte o pisică sau dacă ajung la un restaurant și văd o pisică plec,sau țip dacă m-am așezat deja la masă și am comandat. Le consider niște perfide rele :P. Pe căței însă îi iubesc, cu fețele lor miloage și prostovane mai ales, dacă sunt cățeii altcuiva și după cinci minute de joacă pleacă fiecare în drumul lui. Doar că drumul căinilor e cam ca drumul aurului, lasă urme. Cred că stăpânii lor mi-au prins punctul slab și lasă urmele astea ca să pot să mă mai duc în vizită, că altfel nu știam unde locuiesc. Și da, ați ghicit, urmele sunt de răhățel cu un pic de căcuță!

Zăpada de zilele acestea mi-a adus o nouă surpriză, rahatul de căine, care parcă a răsărit din pământ. Sincer până să vină zăpada nici nu știam că trec câini pe la noi prin cartier. E perioadă prolifică de înmulțit cățeii iarna sau doar de nesimțire a stăpânilor care se gândesc să populeze zăpada cu ceva culoare? Știu îmi veți spune că stăpânii de câini sunt niște green people care renunță cu greu la dorința de a strînge căcatul căinelui ca să poate fi îngrăsământ natural și să răsară iarbă peste tot. Așa o fi da să vedeți chestie, asfaltul nu e fertil! Domne` da deloc!! Oricât căcat de căine ai lăsă pe el, se încăpățânează să nu rodească. Și la fel se întâmplă și cu gresia din aparatament. Indiferent cât rahat aș aduce în casă pe tălpile pantofilor, domne nu se transformă gresia aia în gazon nici moartă!

Rahatul ăsta de câine are niște proprietăți magice. Pe cuvânt. În amestec cu zăpada, crează ceva spectaculos: rahat de câine înmuiat. Nu vă asteptați la așa ceva trebuie să recunoașteți. Ați fi jurat că zăpada este mai tare decât rahatul și-l metamorfozează în ghiocei. Uite că nu! Rahatul de căine învinge tot și este nemuritor, un fel de highlander. Înglobează zăapada în el, și supraviețuiește peste iarnă. E adevărat că e un miracol cum răsare el timid din zăpadă și firav spre uimirea totală a posesorilor de câini care ar fi jurat că așa cum frigul și zăpada îngheață virușii o vor face și cu fecalele potăilor din dotare.

Mda știu mă veți certa că sunt rea și nu înțeleg că rahatul de cățel e biodegradabil. Da, doar că nu simt un fior de plăcere când se degradează, bio ce-i drept, pe bocancii copilului! Plus că dacă tot e bio-degradabil, de ce mai scot oamenii căinii să facă caca afară? De ce nu-i lasă să se elibereze de stihiile colonului în casă, căci se va degrada, bio!

Aș vrea și eu să fiu părinte model și să ies să fac un om de zăpadă cu copilul dar mi-e teamă că bulgărele va avea deja nas maro. Vedeți n-am cunoștințe de agricultură să-i explic copilului cum nasul ăla maro se va transforma într-o zi în morcov. Așa că mă duc să-mi iau un fărăș d-ăla mare cu coadă și urmele astea de la căței le voi pune pe preșurile de la ușile stăpânilor să studieze ei procesul de degradare și să mă anunțe și pe mine cuma  fost…la primăvară

rahat-de-caine

Sursa foto:megamay.com