GÂNDURI BLONDE

Degeaba câștigi dacă nu știe cine trebuie

Anul trecut am avut una bucată incident cu un domn de prin ardeal care n-a reușit să se concentreze și la telefonul la care scria în timp ce era la volan și la drumul pe care trebuia să-l urmeze (fără supărare da așa-s bărbații nu pot face două lucruri în același timp). Mașina mea n-a pățit nimic, despre a lui nu mai țin minte că n-am stat să ne împrietenim. El s-a dus la poliție înaintea mea, eu am ajuns după 24 de ore și ceva în privirea mea a iritat organul (am această abilitate să enervez orice polițist fără măcar să deschid gura) care a ajuns la concluzia că-s un infractor deosebit de periculos și pentru 5 minute întârziere mi-a luat carnetul.

Nu vă mai povestesc predica pe care mi-a ținut-o căci nu era cu cuvinte articulate și înșiruite frumos în propoziție ca mărgelele pe ață. Deci omul a vrut să dea un exemplu când a prins infractorul, să fie un erou al luptei împotriva răului și nesupunerii. În afara privirii mele, care probabil transmitea părerea bună pe care mi-o crease despre el, mai aveam și copilul cu mine lucru care l-a iritat maxim. Eu am încercat să leg copilul afară de stâlp dar năvalnicul ăsta mic n-a stat. Pe cuvânt că am încercat, știu și eu că nu trebuie să deranjezi și să superi organul.

Evident am contestat decizia lui și evident am câștigat, moment în care s-a anulat și amenda aferentă faptei mele diabolice. Eu în nemernicia mea, m-am bucurat că am câștigat și m-am pus pe sărbătorit. Dar fericirea mi-a fost întreruptă de un mesaj scurt de la bancă în care îmi spunea că primăria din satul meu natal a pus poprire pe conturi pentru fabuloasa sumă de 670 Ron aferentă amenzii de circulație. Am zis că e 1 aprilie și e glumă proastă. Nuuu, era glumă proastă dar  cu parfum de adevăr :). Și uite cum m-am trezit eu și…. și cu banii luați.

Eu, spirit calm, zic lasă că rezolv cu un telefon la bancă, le explic faptul că am învins statul român și gata. Greșit! Banca s-a alăturat cu mândrie statului în lupta împotriva răului și a nelegiuiților așa că n-a blocat doar suma de 670 ron ci…tot, să fie. Păi știți eu am câștigat procesul cu poliția. Se poate domană dar nouă nu ne-a spus nimeni.” Păi vă trimit eu pe fax copie după sentință. Aaaa, nuuu, vă duceți dvs la vrancea la primărie luați un original (banca nu crede în copii) cum că nu trebuie să vă mai reținem banii, o aduceți și noi procesăm în 24-48 de ore”. Măi feciorule, ești prost sau te prefaci? Cum mama lu necuratu să mă duc eu până acolo ptr o țidulă când trăim în 2017?

Numai că nu mi-a zis că banca nu stă la discuție cu răufăcătorii. Deci chestia cu abordare personalizată pe client nu merge la ING, e doar în cărți.Avem o regulă și o aplicăm nemilos căci noi muncim nu gândim! Le-am zis că-mi mut conturile de la ei: ”ne pare rău să auzim acest lucru dar decizia vă aparține”! Adică hai sictir cam așa sună răspunsul băncii.

Dacă mă vedeți pe stradă și vă prisosește un leu aveți milă de mine că vreau să cumpăr un codru de pâine la copilaș. Îi dau înapoi, într-o zi când se convinge și primăria de la sat că am învins! 😛

 

winnerSursa foto: pinterest.com

 

 

Lasă un răspuns