VIAŢA DE MAMĂ

Secretul stă în linguriță

În toată vâltoarea asta politică unii oameni au probleme seriose pe cuvântul meu de om și de de onoare. Ieri am fost la un magazin de articole ptr copii și cu karma mea pozitivă am nimerit lângă o cucoană complet isterică ce avea în plan să-și sărbătăarească sf valentin cu vânzătoarele verificând toate colecțiile de lingurițe și castroane. Căuta lingurița perfectă, aia care urma să-i transforme copilul din spiam bucătăriei în devoratorul de piureuri. Mai ștu și pe alții acre au trăit să-și vadă iluziile deșertăciune 🙂

eat

Eu toata copilăria mea am auzit acceaşi poveste: Oana nu mânca nimic, sau mai exact mânca 20 grame şi vărsa 50, vecinii îl opreau pe tata pe scara blocului spunându-i că eu ziua urlu ca din gură de şarpe şi ei cred că mă bate bona (tata le spunea resemnat – nu, nu o bate,îi dă de mâncare), că işi luaseră speranţa că voi supravieţui şi că deja se gândeau că asta e, moare şi facem altul. Vă daţi seama ce copilărie nefericită am avut 😛

Dar eu, am supravieţuit demonstrând astfel că esenţele tari se ţin în sticluţe mici. Şi au venit copiii sor-mi, care păreau că au rupt blestemul familiei. Ăla mare stătea cu o linguriţă în mână când îi dădeai de mâncare pregătit ca, dacă vrei să încetineşti ritmul sau să nu-i dai tot, să te atace! Mama se  bucura că nu mai trece nimeni prin ce-a trecut ea.

Şiii, a venit si al meu, care la perioada lapte părea din gena verilor. Transpira tot numa când vedea biberonul şi pur şi simplu îl priza de ziceai că-i ultima masă din viaţa lui. Nici n-apucam să mă aşez comod să-l mufez la biberon că ăsta era gata :). Dar e bine să nu zici hop până n-ai trecut pârleazul! Am început diversificarea, de vreo trei ori că am zis că am făcut ceva greşit prima dată și a doua :). Ca la carte făceam totul dar nimic nu funcţiona. Am schimbat cartea, am citit mai mult, am făcut meditaţii, incantaţii, am dansat cu lupii, în jurul lupilor, în jurul focului, am pus acatiste, m-am spovedit, m-am lapădat de Satana, am chemat popa în casă, am schimbat popa şi tot nimic. Am cumparat toate castroanele si linguritele posibile in speranta ca va arata si la noi masa ca in recalmele lor. Nimic nu-i plăcea căprioarei mele. Vroiam să zic şi eu ca mama: moare şi fac altul, dar cam greu că primul venise deja tărziu.

Descoperise sor-mea o metodă de convingere: îi dădea ciorba cu paharul de ceai d-ăla turcesc. L-a văzut că îi place paharul şi a atacat nemilos. a funcţionat primele două guri până s-a prins clientul. Dar nici ea nu s-a lăsat, a schimbat paharul şi i-a strecurat ciorba! Parea egalitate, meciul ne ţinea pe toţi cu sufletul la gură. Si cand credeam ca ea a invins, copilul i-a pus triumfător ciorba în poală: şi din pahar şi din gură.

Pe urmă s-a băgat mama că cică ea are experienţă şi a crescut doi copii. Deşi eu crescusem cu aer deci n-aş pune asta la experienţă. Copilul a câştigat şi meciul ăsta )

Concluzia: esenţele tari chiar se ţin în sticluţe mici! Copilul a mâncat când a vrut şi ce a vrut. Am aflat că se poate supravieţui doar cu aer şi că nu mor caii când vor căinii 😛

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s