VIAŢA DE ZI CU ZI

Bărbatul modern în toată splendoarea lui

No, ieri am trăit un moment de șoc și groază, la vederea bărbatului modern menit să se avânte în luptă pentru apărarea patriei și să fie cap de familie, încă mi se mai zbate un ochi. Eu în sufletul meu mă văd o fashionistă așa, adică trăiesc cu senzația că dacă nu asortez treningul cu pantofi cu toc sunt în trend. Ei și datorită acestei imagini hiperbolizate despre propria persoană, mai trag căte un ochi pe la defilările de modă, să văd ce se mai poartă. Partea bună este că an de an rămâne o constantă în aceste showuri internaționale de modă, femeia scândură (deci mai am o șansă).

Doar știam că moda se decide la focșani, dar eu batman m-am uitat la defilările de modă de la paris și milano. Și așa într-o străfulgerare proastă zic să mă uit să văd ce se poartă și la bărbați. Poate dau de făt frumos care e super trendy și eu îl resping că nu știu ce se poartă.man-2

Măi oameni buni dacă făt frumos se îmbracă așa, dapăi dă bir cu fugiții și zmeul zmeilor iar toate animalele pădurii pârjolesc tot, otrăvesc fântânile și fug în munți! Doamne apără-mă și păzește-mă de așa modă ca dacă văz o arătare d-asta pe stradă mă duc la popă să mă descânte două luni. Stai că iar a început să mi se zbată ochiul. Cum ar fi să duc la tata un băiețel d-ăsta și el să i se arunce la piept și să-i zică: tăicuțule? Cam ce activități, ca bărbații i-ar propune el lu` tata socru? Hai să ne epilăm împreună pe piept? Sau să mergem la shopping de culoare prună pentru pleoapa superioară? A, nu gata știu: se joacă de-a Scarlet O Hara, cine are tăliuța mai subțire în corset (mama tre să-l joace pe Rhet la faza asta)! Păi tata cheamă popa să-l exorcizeze iar pe mine mă trimite la săpoca până jur că devin lesbiană:))))man-4

Știu, am o minte îngustă, de fată crescută la țară și nu înțeleg fiorul artistic și nevoia de sensibil a bărbatului modern. Aaa, ia imaginați-vă că e prima zi la un loc de muncă și te întâmpină șeful îmbrăcat gen albă ca zăpada așa, ca băiețelul de mai jos. Pe bune că îți dă speranță, în sfârșit ai un șef care înțelege cum e să ți se ducă firul la ciorap.. Sau, vine la interviu unul îmbrăcat sobru, în plasticul ăla negru din prima poză! Clar simți din prima că ai prins psihopatul angajatul ideal.  Eu chiar nu-mi imaginez de ce nu i-ar da un HR un job de director financiar, regional chiar, când arătă așa de sobru. Peste tot se cere inițiativă și creativitate. Dacă nici asta nu e creativitate…… Bine, știm că cei de la HR sunt ușor obtuzi și ar putea chema poliția, asta în cazul în care nu îl arestează direct gardianul de la intrarea în clădire

Sau, la prima sedință cu tot managementul companiei vine noul director de țară într-o culoare purpurie, care cică simbolizează dedicarea și puterea. Eu acu nu`ș ce se fac dacă e iarnă? Unele mizerii, haine au ceva pufuleț la glezne și pe piept (sau o fi părul manechinuitului?) dar n-aș garanta că e de căldură pus acolo.Mda, știu, sunt pizmasă pe tăliuța ăluia în alb și pe penele lui de budoar. Vă zic sincer, dacă zânul zânilor care va veni călare pe cal alb la geamul meu nu are măcar două piese d-astea de rezistență în garderobă nu stau la discuție, trec la următorul candidat. Vreau lângă mine un bărbat modern.

Bine, recunosc faptul că am ceva dubii asupra ”bărbăției” arătărilor astea și asupra sănătății mintale a ”creatorului”.  Ce-o fi vrut să ne demonstreze? Că sunt bărbați cu mai puțin păr pe corp decât noi? Mda, știam! Că sunt bărbați cu picoarele mai drepte și fundul mai mic și mai bombat decât noi? Na, și asta știam. Măi, da TOATE avem sânii mai mari decât ăștia din poze :P. Sîc!

Trebuie să vedeți toată prezentarea. Îl și văd pe Russel Crowe în gladiatorul cu o fustiță d-asta și machiat bine ca să nu se vadă nopțile nedormite când suspina după sora cezarului:))) Aaaa, sau pe Rambo prin pădure cu o capă din tigru…mrrrr? Sau ce mișto ar veni o jarteluță d-asta pe picorul șpagatist ala lui VanDamme! Mmmm, de vis.Vă sfătuiesc prietenește însă, ca înainte să vedeți aceste imagini, letale pentru retina muritorului de rând să luați ceva tare, niște whisky….aaaa. mult whisky mai ales dacă sunteți bărbați!

man-1

Nerecomandat purtătorilor de testosteron, bolnavilor de inimă și celor cu probleme de vedere!

Lasă un răspuns