GÂNDURI BLONDE

De ce la ei se poate și la noi nu?

Acum câteva zile mi-a spus cineva să scriu despre corupție. La început am zis nu și i-am și motivat de ce. Apoi am stat puțin strâmb și am judecat drept și răspunsul a fost ….. același:NU. Cred că a scrie despre corupție necesită mai mult decât o simplă opinie, necesită întâmplări reale la care ai fost martor, sau ceva cercetare jurnalistică.

Cu toate acestea m-am gândit să scriu despre o întâmplare, care pe mulți vă poate duce cu gândul la corupție, eu am să o numesc doar nepăsare și spirit mioritic. În 2014 am ajuns într-un spital privat din Germania, după ce medicii din românia, chiar și ăia vestiți, au venit cu idei una mai nejustificată decât alta (cred că despre acest subiect al medicilor care mai bine dau din gură decât să-și recunoască limitele am să scriu într-o zi). Pacientului în cauză i se propuseseră diverse abordări terapeutice, ulterior în germania am aflat că niciuna nu era corectă, și șanse minime la o viață normală.

Nu vreau să vorbesc despre pregătirea medicilor de acolo ci doar de cum m-am simțit eu ca și aparținător. Era un spital de neurochirugie, în care lumea nu venea chiar de plăcere, prin urmare confortul pacientului era pe primul loc. Da, ciudat, nu al medicului indiferent cât de mare profesor era. Nu trebuia să ieși din salon când veneau medicii la vizită, ba te încurajau să rămâi ca să înțeleagă toată familia explicațiile oferite, asistenta te întreba dacă este momentul potrivit să-și facă treaba și în general puteai să ai câte rude doreai la un pacient, atâta timp cât păstrai o anumită decență și respect pentru cei din jur.

Când am ajuns prima dată acolo, am intrat cu teamă căci nu se specificau nicăieri orele de vizită, sau m-am gândit că poate da și e scris în germană și eu nu mă prind. Greșit, puteai să vii de la 7 dimineța și să stai până la 10 seara, timp în care aveai la dispoziție cafea și ceai, gratuite, în care nu erau necesare plecăciuni la portari (nici nu aveau), nu existau uși cu cartele, nu trebuia săru`mâna la dna asistentă și nu vedeai mutre ucigătoare de la infirmieră, că ai trecut peste linoleumul pe care ea tocmai întinsese ceva jeg cu floștomocul! A, și fără boteșei și rahaturi de unică folosință, direct cu boconcii de afară (nimeni nu-și imagina că vei intra cu ei plini de noroi)

Aceleași reguli și la terapie intensivă copii, în spital de stat, unde aveam voie doi aparținători la pacient, trebuia să ieșim doar la schimbul de tură (datorită spațiului) și unde singura regulă era să te speli pe mâini conform protocolului lor. Da, nu erau măsurile de securitate din spitalele românești. Răspunsul: studiile lor au arătat că bacteriile nu se aduc pe încălțări sau haine ci pe tegumentele murdare și/sau infectate, deci dacă nu te speli pe mâini, nicht acces.

Principalul lor obiectiv era binele pacientului, care considerau că și așa trece printr-un moment dificil, și are nevoie de susținerea celor dragi. Dacă le asigurăm confort celor dragi ei se pot concentra în susținerea pacientului și atunci ritmul de vindecare este mai rapid. Aaaa, și fără supă chioară de șosete și ceai strecurat post operator, ci direct mâncare hrănitoare menită să pună omul pe picioare.Ei aveau industrie acolo, nu aveau timp de greșeli și de fitze și de abordări terapeutice din 40.

O fi bine, o fi rău? Habar nu am. Am comparat toată experiența cu una aproximativ similară într-un spital românesc. O operație pe tubul digestiv, nu pe creier, tot o clinică mare, tot un profesor vestit. Și asemănările se opresc aici. Deosebirile, o infecție cu ANAEROBI (cei cu pregătire medicală știu ce înseamnă) și o convalescență de trei luni pentru ceva ce în mod firesc s-ar fi rezolvat in 7 zile. La care adaug lipsă de compasiune, refuzul de a discuta pre și postoperator (două dintre rudele pacientului erau medici, iar în germania a venit marele prof cu hârtia să ne deseneze ce urmeză să facă și apoi ce a făcut), indiferență, mizerie și vestita șpagă cerută nu doar așteptată.

Corupție? Nu știu, eu îi zic atitudine de ciobănaș mioritic. Știu doar că omul sfințește locul și nimeni nu te pune să furi, să înșeli sau să te porți inuman. Lipsă de finanțare? Corect, dar avem de ales dacă nu ne place unde muncim sau cum suntem plătiți. Inabilitate de a gestiona fonduri? Posibil. Dar atunci de ce vrem să fim directori?

brain

Sursa foto: shutterstock.com

4 gânduri despre „De ce la ei se poate și la noi nu?

Lasă un răspuns