VIAŢA DE MAMĂ

Pentru Tine Cezariană, Pentru El?

Deciziile referitoare la sănătatea copilului de cele mai multe ori le ia mama, căci sufletul ei de mamă are un instinct anume, uneori intervine tatăl cu un vot decisiv. De obicei lucrurile se dezbat în familie, dar femeia are abilitatea de a conduce discuția în așa fel încât să ajungă la rezultatul dorit dar să pară că a fost o decizie comună sau, dacă e foarte șmecheră, să pară decizia lui :P.

Eu aici sunt un pic confuză, adică tu pentru tine alegi să naști prin cezariană programată, ca nu cumva să simți cea mai mică urmă de durere, dar n-ai nicio problemă să riști ca al tău copil să treacă prin niște dureri majore. Și totul pentru binele lui. Păi cum vine asta? Deci vrei ce-i mai bine pentru el, dar pleci urechea la tot felul de babe și vraci închipuiți și decizi că nu trebuie să-ți vaccinezi copilul. Asta pentru că oamenii ăștia, care se cred niște mici dumnezei după ce fac copii, n-au văzut ce înseamnă aceste boli.

Eu, dacă aș fi medic de familie și ar veni părinții la mine să-mi spună că se mai gândesc la vaccinuri , le-aș face cadou un album foto cu bolile astea împotriva cărora nu vor să-și vaccineze copiii, că provoacă autism și au mercur! Aș pune varianta light a bolii și varianta hard ca să aibă oamenii imaginea completă să nu comenteze că au fost induși în eroare. Și când ar sta ei așa la masă din bucătărie, să dezbată pro și contra vaccinare cu surse de la babe adunate, i-aș ruga să dea un ochi și în album și să decidă la care dintre boli vor să pună și poza progeniturii din dotare. Adică dacă ai avut curaj să te duci la cuțit programat să nu care cumva să simți vreo undă de durere născătoare, doar nu-ți stă în cale o paralizie de la polio sau una de la tetanos.

Clar o să-ți păzești copilul până la adânci bătrâneți, mai ceva ca pe frumoasa adormită, să nu care cumva să treacă măcar pe lângă un cui ruginit și o să-l plimbi prin lume într-un borcan de oxigen. Că da, surpriză, majoritatea acestor boli se transmit aeorgen. Cum ar fi, mergi tu liniștit pe stradă sau te duci la un film sau la școala și pac strănută unul pe lângă tine, unul care tot așa, a avut o mamă șmecheră și modernă. Și să vezi surpriză , că frumoasa/frumosul se înțeapă în fus, pardon în viruși.

Că tot ne luă epidemia de rujeolă, care e una din cele mai importante cauze de mortalitate la copii ,eu zic să nu-i vaccinați. Tuberculoza de exemplu afectează doar 1/3 din populația globului, deci care e șansa să se afle copilul tău printre ei? În regiunea OMS Europa, mai mult de 10.000 de copii sub 5 ani, mor în fiecare an din cauza infecției cu rotavirus care cauzează 25% din totalitatea bolilor diareice. Dar hei, vom mânca sănătos, spanac crescut în cadă și icre de porumb deci am scăpat și de asta.

Noi am petrecut un Revelion de poveste cu o varicelă de toată frumuseţea şi nu pot explica ce este în suflteul meu când văd făţuca aia plină de bube dătătoare de dureri şi ochişorii care mă imploră să-l las să se scarpine. Singurul vaccin pe care nu l-am făcut pentru că n-are protecţie pe viaţă şi mai bine face boala copil căci la adult formele sunt mai grave. Dacă ar fi să o iau de la început…..l-aş vaccina, chiar fără protecţie pe viaţă. Aş suporta mai uşor suferinţa lui ca adult decât acum când e o mână de omuleţ.

Beautiful pregnant woman choosing names for her baby girl. This photo has been produced in location with these professionals : make-up artist, hair dresser and stylist. A professional retoucher gave it the final magic touch. [url=file_search.php?action=file&lightboxID=4800362][img]http://02b5b0c.netsolhost.com/stock/banniere4.jpg[/img][/url]

Sursa foto: todaysparent.com

Lasă un răspuns