VIAŢA DE ZI CU ZI

Prinos De Recunoștință Duamnei Pandele

Eu locuiesc de 8 ani în sectorul 5, care-l are el pe persoană fizică, și am învățat foarte bine chestia că: iarna nu-i ca vara! Adică știu că traiul aici e pe cont propriu, că numai cei aleși pot trăi într-un sector care n-are contract cu nico firmă de deszăpezire. Asta cumva m-a făcut mândră de valoarea mea:). Ăsta e un cartier de vară și iarna scapă cine poate. Ieșim și ne curățam trotuarul, străduța de lîngă bulevard. punem nămeții frumos deoparte să nu încurce pietonii, mașinile alea șmechere care se plimbă pe la periferie sau să strice estetica. Am prins bine mersul lucrurilor.

Anul acesta m-am uitat la TV (știu, știu o greșeală de neiertat) și am văzut-o pe tovarășa duamna Pandele cum promite că nu va fi nicio străduță cu zapadă. În afară de faptul că m-am uitat la TV am făcut și greșeala să nu fiu atentă la detalii. Adică femeia a zis straduţă nuuuu bulevard, nu a spus niciodată nimic de sectorul 5 şi nici n-a precizat anul când își va îndeplini promisiunea. Chiar n-are nicio vină. Doar că  dimineață am coborât cu emoție și chiar cu teamă în fața blocului: dacă mi-o fi curățat și mașina nu numa` strada? Asta din cauza mamei care m-a crescut în spiritul creștin ortodox, cu ideea că există miracole. Am să o cert.

Am idenitificat cu greu mașina după un beculeț care pâlpâia timid sub zăpadă când am apăsat eu pe telecomandă și nu după faptul că era proaspăt curățată.

Știu, știu ,duamna pandele nu are nicio vină că eu mi-am luat mașină deși nu aveam bani de propria volă sau de o echipă de vajnici muncitori antrenați pentru deszăpezire sau măcar de un costum de spiderman. Dar pe cuvânt că nu e vina mea, eu n-am vrut, mi-au dat mașina de la servici. Da, e adevărat am fost suflet frivol și am acceptat viața asta de capitalistă cu față inumană, și cu mașină când aș fi putut să merg cu metroul sau cu tramvaiul și să învăț să fiu mai sociabilă. Cine m-a pus să îmi iau slujbă la privat când puteam să lucrez la stat? Şi atunci nu-mi mai permiteam maşină şi nu mai aveam pretenţii absurde!

Da, așa este, doar eu sunt vinovată că am ales să stau în sectorul cinci unde nu avem străzi, ci doar ulițe. Dar ce să fac am vrut și eu să mă mut la capitală să mă dau mare la copiii din satul natal, și pentru că n-am învățat geografie la școală, n-am aflat că sectorul 5 e scos de pe hartă şi oricum s-a mutat capitala la voluntari.

Duamna Pandele vă mulțumesc din suflet că nu m-ați dezamăgit anul acesta și ați păstrat vie moștenirea lăsată de primarul care este. Era chiar păcat să vă bateţi joc de munca de atâţia ani a omului ăsta, că doar nu i-o fi fost nici lui uşor să zică nu la nişte contracte. Vă aștept aici la noi, să vedeți ce frumos am curățat zăpada, doar să ne dați un semn cu ceva timp înainte ,să ieșim toți vecinii să curățăm și bulevardul să nu vi se blocheze jeepul.

img_3109

Sursa foto:psnews.ro

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s