GÂNDURI BLONDE

De Câte Nunţi Mă Pregătesc În 2017

Când eram eu copil, bunica ne povestea cum a ştiut ea dinainte că se va mărita cu bunicul, în condiţiile în care nu-l văzuse niciodată în viaţa ei. Mai exact, bunica la 17 ani, a fost invitată în sufragerie, mă rog în salon, de părinţii ei, unde i-au fost prezentaţi viitorii socrii şi evident alesul inimii ei. Nu vă povestesc bucuria din sufletul ei că nu vreau să dau din casă 🙂

Ea ne-a povestit cum bunicul arată exact ca-n visele ei. Halt mamaie, care vise că ziseşi că nu-l mai zărisei vreodată. Ba da, maică da-n vis. Dapăi câţi am visat eu la viaţa mea, n-aveam timp să mă mărit cu toţi!. Ei nu, totul e ştiinţă nu lăsat la voia întâmplării. Mai exact în ajun de Bobotează, adică astăzi, ţineţi post negru până seara, dacă nu puteţi negru mâncaţi doar pâine, şi seara vă faceţi nişte turtiţe sărate pe care le mâncaţi înainte de culcare.  Pe cine visaţi în noaptea aceea că vă aduce apă, ăla e alesul. Eu am încercat să o încui pe coana mare: şi dacă nu mi-e sete? sau dacă visez un babalîc? Mamaie ăla e alesul!!! Pfuuuu. Acum ea nu era în epoca modernă şi nu ştiu să vă spun ce se întâmplă dacă visezi că-ţi dă apă o femeie.  Sau dacă te afli în uniune consensuală mai funcţioneză visul? Nu de alta da poate stai în casă cu unul şi-ţi aduce apă altul!

Inutil să vă spun că m-am lăsat pradă acestei tradiţii şi am făcut şi eu experimentul inclusiv în anul în care m-am măritat! Singurul lucru cu care m-am ales a fost o sete grozavă şi ceva bube la gură de la atâta sete neostoită. De visat n-am visat nimic sau nu-mi aduc aminte. Nu mi-o fi fost sete în vis ci doar în viaţa reală? Sau el m-o fi invitat la cafea şi eu îl căutam pe sacagiu? Oricum m-am măritat fără vise şi de atunci am renunţat la tradiţie

Partea bună a tradiţiei este că nu veţi sta cu inima la gură 10 ani aşteptând să vedeţi pe stradă pe unul care seamănă cu el, căci nu visaţi decât în anul în care vă măritaţi! Aaaa, şi sub pernă trebuie să puneţi busuioc sfinţit. Prin urmare dacă trece taica zilele astea cu Botezul, apropo pe la mine a trecut şi ne-am împăcat, ajung iar în rai ;), cereţi o bucăţică de busuioc şi pitiţi-o bine sub pernă la noapte.

Hai spor la vise şi aştept să-mi spuneţi ce-aţi visat. Să ştiu de câte nunţi mă pregătesc anul acesta.

boboteaza_2

Sursa foto: protv.ro

3 gânduri despre „De Câte Nunţi Mă Pregătesc În 2017

Lasă un răspuns