GÂNDURI BLONDE

De Ce Nu Înțeleg Revelionul!

Mi-e greu să înțeleg de ce trebuie să mă gândesc 364 zile dintr-un an ce voi face în a 365-a, și de ce musai trebuie să mă dau peste cap să face ceva în noaptea aia. Adică ce se face în noaptea aia așa de special de nu pot să fac în oricare din celelalte 364? Mie revelionul mi se pare echivalent cu a merge la nunta unor buni prieteni, pe care n-ai cum să-i refuzi, dar care este cea mai praf nuntă la care ai fost vreodată dar te străduiești din răsputeri să pari că te distrezi pentru că e nunta celor mai buni prieteni!

Toți ne dăm peste cap să facem ceva special în noaptea de revelion, cheltuim bani să mergem în locuri deosebite (orice meniu costă dublu decât în orice altă zi a anului), ne chinuim în haine cu două numere mai mici și ținem cure de detoxifiere și slăbire, mâncăm și ne îmbătăm. Nu mă prind de ce în noaptea de revelion trebuie să fiu slabă și în celelalte merge și mai cu șunculițe? adică șunculițele nu sunt specifice tocmai iarna? Și de ce trebuie musai să fac ceva atunci?  Adică pot să mă îmbăt în orice zi a anului și să mănânc șapte feluri de cocofâsuri.

Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt o cârcotașă, adică sunt dar n-am nimic cu revelionul, doar cu isteria care îl înconjoară. Îmi place să marchez trecerea în noul an, să mă distrez cu oameni pe care îi cunosc și cu care contează să sfârșesc un an și să pornim cumva la drum împreună în cel ce urmează. E ca o promisiune că ne vom fi alături în noul an și ne vom sprijini. De ce să mă dau peste cap să petrec o noapte întreaaagă cu 400 de oameni necunoscuți doar ca să nu mă simt nașpa că am stat acasă și să nu le fie prietenilor milă de mine? Chiar dacă ratez un revelion nu e ca și cum nu o să mi se mai întâmple, căci vrem nu vrem are loc în fiecare an.

Ce-mi doresc eu? să stau acasă dacă am chef, să mă culc înainte de 12 noaptea, că oricum voi trece în anul următor și dacă dorm și dacă stau trează, dar măcar să încep anul odihnită. Uite de exemplu la italieni, îți dau masa festivă, te scot la 12 noaptea la artificii și când te-ai întors în restaurant descoperi că l-au închis și ți-au mutat lucrurile în bar, unde mai poți sta jumătate de oră, dacă e patronul un mare peterecăreț :P.

Mai sunt câteva ore, mă duc să-mi calc halatul ăla bun, pijamaua de flanel de la Moșul și papucii cu zulufi, căci va fi un an memorabil …. a făcut copilul varicelă 🙂

Un an nou fericit sa aveți și să ne vedem cu bine în 2017!

img_3026

Sursa foto:vecteezy.com

 

Anunțuri

2 gânduri despre „De Ce Nu Înțeleg Revelionul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s