GÂNDURI BLONDE

De Ce Mâncarea Nu e Ca La Mama Acasă?

Vin sărbătorile şi pe cine auzi se cam duce acasă la mama să mănânce ca-n poveşti sau vorba reclamei, „curcubeu pe cerul gurii”. Şi pe la unele restaurante tot auzi zicala: avem mâncare ca la mama acasă. Ei, acum nu ştiu ce să zic, eu am avut noroc în viaţă şi mama chiar face mâncare d-aia de te lingi pe degete şi ai mai da o limbuţă scurtă si pe fundul tigăii să nu rămână bunătate de urmă la căţel. Adică mama găteşte fabulos, mai puţin desert unde a inchinat steagul cam pe când aveam eu vreo 2-3 ani. A decis că trebuie să trăiască şi ăia de la cofetării, că au şi ei chirii, angajaţi de plătit şi s-a gândit să fie ea aia care-i susţine. În ultimii ani, de când a rămas doar cu tata acasă, îl cam încearcă săracu’ cu nişte invenţii a la jamie oliver, deşi el a încercat să-i explice că stomacul lui nu e aşa de educat. Însă de sărbători mama se întoarce la tradiţie şi vă zic sincer ai nevoie de toată voinţa din tine ca să te ridici de la masă.

kevin

 

Măi dar sunt şi unele case în care expresia asta „ca la mama acasă” e aducătoare de jale şi lacrimi. Eu am crescut pe vremea comunistă când întâlnirile cu prieteni erau acasă şi nu pe la cafenele. Erau mame unde visam să ne ducem, vă zic sincer mă rugam să vină o teză ceva să ne vedem la X acasă că mă-sa ne susţinea cu negrese şi alte bunătăţi, dar erau şi mame de unde nu ştiai cum să fugi, şi mă străduiam să explic de ce mie, la ei, nu mi-e niciodată foame 🙂 (păream foarte educată şi modestă)! De, nu există pădure fără uscături. Vă zic, cred că nici câinele n-ar fi pus gura pe aşa ceva şi îmi vin şi acum lacrimi în ochi când mă gândesc la colegii ăia.

Pe urmă m-am făcut şi eu mare, am început să gătesc, am devenit femeie de casă, că doar ştim cu toţii că dragostea trece prin stomac, am mai invitat prieteni pe la mine şi mereu mă trezeam cu câte un invitat, întotdeauna de sex masculin, care zicea că mâncarea e bună dar nu e ca la mă-sa acasă. Măi să fie, păi e de la reţetă şi mă-ta oricum găteşte naşpa. Sau şi mai grav, când tu trudeşti o zi întreagă prin bucătărie să-i găteşti mâncarea favorită, faci un live de 10 ore cu mama din dotare, care e concurentă la masterchef, să faci din mâncarea aia operă de artă şi la sfârşit eşti ruptă, ai folosit toate oalele din bucătărie, singurul lucru pe care îl doreşti este să dormi 2 zile dar te menţine gândul bucuriei pe care i-a faci lui. Şi el vine, gustă, tu eşti toată un zâmbet, şi aştepţi cu sufletul la gură, când vine replica: iubi, te duc la mama să te înveşe să faci mâncarea asta, că e preferata mea. Pam-Pam

Ce zici? Apoi a apărut kinderul în viaţa mea şi am înţeles de ce mâncarea ca la mama acasă e diferită la băieţi faţă de fete. Şi să vă explic. Copilul meu are periodic câte un cui pe o mâncare. Brusc nu mai vrea muşchiul lui să deschidă gura la un aliment, care eventual până atunci fusese acceptat şi apreciat. Aşa că a trebuit să fac invenţii, d-alea demne de un premiu cel puţin, în care mult famata brânză din trată, e pe post de cremă de vanilie,  pastele şi orezul nu au parmezan ci doar unt de casă, iar pe pizza nu e mozzarela ci pastă de crevete! Nu mai spun ce invenţii am pentru iaurt sau pentru lucrurile mai piperate şi mâncărurile cu sos că vreau să le brevetez 🙂

No. să vezi când i-o face nevastă-sa tartă cu vanilie cum o să o afurisescă ăsta că nu e capabilă să facă şi ea o tartă bună ca mă-sa lui :P.

Sursa foto:youtube.com

Lasă un răspuns