GÂNDURI BLONDE

Să Ne Unim Consensual?

În fiecare zi mai aud că se desparte câte un cuplu. de cele mai multe ori nelegiferat, dar despre care credeam că este fericit şi pentru mine erau un exemplu că se poate. Oameni care îşi jurau iubirea în public (live şi pe reţele sociale), care în loc de bună dimineaţa ziceau te iubesc, acum se despart. Unul dintre ei îşi strânge bocceluţa şi dispare la fel de uşor cum a venit în casa celui care o deţine pe acte. Nu se uită în urmă ci doar dispare ca să guste fericirea, pe care susţine că şi-a refuzat-o câţiva ani, şi muţumeşte celui de Sus pentru feelingul corect de a nu se căsători că uite că n-ar fi mers. Oare Romeo şi Julieta s-ar fi căsătorit sau ar fi trăit în uniune consensuală să vadă dacă merge?

Căsătoriile se termină cu scandal de cele mai multe ori. In schimb relaţiile se termină cu cele mai bune intenţii, cu maturitate şi civilizaţie din partea celor implicaţi, poate chiar cu un te iubesc la discuţia de adio, parcă aşa, se lasă o poartă deschisă în caz că cine ştie! Pe bune? Vă mai iubiţi? Şi atunci de ce vă despărţiţi? De ce unul îşi caută fericirea în altă parte? În ultimul timp trăiesc cu senzaţia că „te iubesc” e aşa un fel de salut, că oamenii nu-şi mai asumă responsabilitatea care vine cu aceste cuvinte.

everybody-lies

Eu nu spun foarte uşor „te iubesc” (excepţie face copilul), durează până intri in circle of trust, dar nu cred că e ruşinos să spui primul te iubesc, nu cred că te trăzneşte dacă o spui, nu cred că trebuie să taci dacă iubeşti doar tu. Şi nu cred în relaţii ci în căsătorie.

Cred că relaţiile sunt pentru cei care aşteaptă ceva mai bun. Dacă suntem împreună de câţiva ani (nu zic un an ca Taica de la Cernica) şi nu ne-am hotărât să ne căsătorim atunci de ce mai suntem împreună? Da, ştiu căsnicia este o instituţie şi importante sunt sentimentele nu o ţidulă care spune că ne cheamă la fel. Exact, importante sunt sentimentele şi, după mine, dacă există sentimentele alea adevărate şi nu se spune te iubesc doar ca să audă celălalt (de obicei ea) o să vrem ţidula aia, chiar dacă alegem să nu ne cheme la fel.

Am fost casătorită, adică ştiu ce spun :P, şi da, n-am plecat din prima, şi da, am mai dat şanse tocmai pentru că exista ţidula aia şi nu pentru că ne găndeam ce greu o să ne fie să împărţim maşina de spălat, frigiderul şi casetofonul de la nuntă. Ţidula aia ne amintea cât de puternice au fost sentimentele alea care ne-au făcut să vrem să avem mormintele alăturate. Nu ne-a ţinut împreună dar, când am zis stop, am fost amândoi siguri că am făcut totul înainte de Stop. Şi da, am terminat cu scandal, am ars toate punţile şi n-am lăsat loc de răzgândire.

Copilul l-am făcut fără căsătorie, am sărit peste etapa asta că am zis că nu mi-a folosit prea mult prima dată. Şi nu m-a ajutat nici varianta asta, ba din contră. am zis mult mai usor Drum Bun. Lipsea acel ceva care să amintească de sentimentele care aduc doi oameni împreună şi mai fac şi un copil, era o lipsă de responsabilitate, de asumare, prea mult orgoliu. Şi ne-am purtat civilizat şi nu ne-am reproşat cine ştie ce de parcă făcusem împreună un sendviş care ieşise prost, nu un copil :). După mine casătoria aduce egalitate şi nu e unul mai sus şi altul mai jos chiar dacă, ca în orice cuplu, unul iubeşte mai mult şi altul este iubit mai mult. Relaţia însă aduce dezechilibru.

De multe ori ea vrea căsătorie şi el nu, din varii motive care au explicaţii foarte bine documentate. După mine, el aşteaptă ceva mai bun, încă nu e convins că ea e aceea. Îi face şi un copil/ doi, ca să scape de gura ei, să arate că este implicat, doar că nu crede în instituţii şi d-aia nu se însoară. În realitate işi mai cumpără nişte timp. Pentru că, dacă iubeşti nu vrei să aştepţi, să ai siguranţă. În iubire nu cauţi garanţii, ci trăiri, îţi asumi riscuri.

Bărbaţilor le place să închidă totul în promisiuni: într-o zi draga mea…..Nu, nu într-o zi! Azi! Avem doar azi.  Ne casatorim?

Sursa foto: quotes.com

 

Lasă un răspuns