GÂNDURI BLONDE

De Ce Nu Înțeleg Revelionul!

Mi-e greu să înțeleg de ce trebuie să mă gândesc 364 zile dintr-un an ce voi face în a 365-a, și de ce musai trebuie să mă dau peste cap să face ceva în noaptea aia. Adică ce se face în noaptea aia așa de special de nu pot să fac în oricare din celelalte 364? Mie revelionul mi se pare echivalent cu a merge la nunta unor buni prieteni, pe care n-ai cum să-i refuzi, dar care este cea mai praf nuntă la care ai fost vreodată dar te străduiești din răsputeri să pari că te distrezi pentru că e nunta celor mai buni prieteni!

Toți ne dăm peste cap să facem ceva special în noaptea de revelion, cheltuim bani să mergem în locuri deosebite (orice meniu costă dublu decât în orice altă zi a anului), ne chinuim în haine cu două numere mai mici și ținem cure de detoxifiere și slăbire, mâncăm și ne îmbătăm. Nu mă prind de ce în noaptea de revelion trebuie să fiu slabă și în celelalte merge și mai cu șunculițe? adică șunculițele nu sunt specifice tocmai iarna? Și de ce trebuie musai să fac ceva atunci?  Adică pot să mă îmbăt în orice zi a anului și să mănânc șapte feluri de cocofâsuri.

Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt o cârcotașă, adică sunt dar n-am nimic cu revelionul, doar cu isteria care îl înconjoară. Îmi place să marchez trecerea în noul an, să mă distrez cu oameni pe care îi cunosc și cu care contează să sfârșesc un an și să pornim cumva la drum împreună în cel ce urmează. E ca o promisiune că ne vom fi alături în noul an și ne vom sprijini. De ce să mă dau peste cap să petrec o noapte întreaaagă cu 400 de oameni necunoscuți doar ca să nu mă simt nașpa că am stat acasă și să nu le fie prietenilor milă de mine? Chiar dacă ratez un revelion nu e ca și cum nu o să mi se mai întâmple, căci vrem nu vrem are loc în fiecare an.

Ce-mi doresc eu? să stau acasă dacă am chef, să mă culc înainte de 12 noaptea, că oricum voi trece în anul următor și dacă dorm și dacă stau trează, dar măcar să încep anul odihnită. Uite de exemplu la italieni, îți dau masa festivă, te scot la 12 noaptea la artificii și când te-ai întors în restaurant descoperi că l-au închis și ți-au mutat lucrurile în bar, unde mai poți sta jumătate de oră, dacă e patronul un mare peterecăreț :P.

Mai sunt câteva ore, mă duc să-mi calc halatul ăla bun, pijamaua de flanel de la Moșul și papucii cu zulufi, căci va fi un an memorabil …. a făcut copilul varicelă 🙂

Un an nou fericit sa aveți și să ne vedem cu bine în 2017!

img_3026

Sursa foto:vecteezy.com

 

VIAŢA DE MAMĂ

Cum Arată O Mamă Când Încearcă Să Fie Calmă

Toți cei care avem copii știm regula de aur că nu facem educație copilului în public. Orice ar face, înghițim în sec, luăm poziția ghiocel și ne împăcăm cu ideea că pe la spate ne va vorbi toată lumea că nu știm să dăm educație copilului. Chiar dacă suntem în vizită la șeful nostru și kinderul tocmai a spart vasul dinastie Ming, în care eventual se afla cenușa unei străbunici și era de 7 generații în familie, zicem adio la promovarea mult visată și așteptăm să ajungem acasă unde răzbunarea va fi a noastră.De asemenea știm că oricât de cuminte, de dulce și de ascultător este copilul nostru acasă sau în mediul lui, taman în public se gândește să scoată din el rezervele alea mocnite de prostioare.

Și cel mai mult îmi plac privirile celor din jur când, în public tu încerci din răsputeri să-ți ții cumpătul, când în realitate ai vrea să urlii ca lupul în pădure, și cei din jur se uită cu o privire d-aia plină de milă și de dispreț la tine. Că doar e clar că ție îți face o plăcere deosebită să-ți țipe copilul, să se tăvălească pe jos prin magazin sau să urle fără să se oprească.

Există și tehnica universală de stăpânire a situației. Te apleci frumos către kinder cu un zămbet zen pe față, îl strângi de mână cu putere ca să îi captezi atenția (de la o vârstă însă copilul se prinde și începe să întrebe tare: de ce mă strângi de mână? mă doare :)) după care, îi șoptești printre dinți, cu o privire care exprimă exact sentimentele tale de calm și relaxare din acel moment: ”suntem în public și nu pot să țip la tine din toți rărunchii, dar ai face bine să mă asculți acum. uită-te în ochii mei.  îmi vezi fața schimonosită? înțelegi mesajul pe care ți-l transmit? este telepatic și bine ar fi să te înspăimânte mucos mic ce ești”. Evident că pe gură, nări, ochi și urechi îți ies flăcări de poți să pârjolești un ogor întreg, iar Zmeul Zmeilor s-ar ascunde în scorbură dacă te-ar vedea. De la depărtare însă, pari o lady 🙂

img_2982

Văd că această tehnică de parenting modern se aplică și la casele regale :))) Deja mă simt mult mai bine când văd o față regală schimonosită ca mick jagger, și mânuța micului prinț cu degetele înroșite de la dragostea cu care îl strânge de mână tatăl. Eu cred că vrea să-l țină strâns să nu-l scape în mâinile mă-sii, care trage cu putere de cealaltă aripioară 😛

Sursa foto: gettyimages.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Profesiile Care Nu M-au Dezamăgit Niciodată

De-a lungul anilor am întălnit diverse categorii profesionale, unele mai deosebite decât altele și invariabil am întâlnit dezamăgiri. Atunci când credeam că există oameni speciali, că anumite meserii se fac doar cu anumite calități, apărea un specimen care îmi distrugea mitul. Dar am găsit și câteva profesii, puține ce-i drept dar cei aleși nu sunt mulți niciodată, care nu m-au dezamăgit niciodată. Au reușit de-a lungul anilor să-mi păstreze nealterată  prima părere creată despre ei și oricât am încercat să caut pe cineva care să iasă din tipar n-am reușit.

Picture1

Prima categorie profesională este reprezentată de taximetriști. Da, acești oameni, femei sau bărbați au reușit să nu-mi schimbe părerea despre ei în ultimii 25 de ani! Cu un taximetrist n-ai niciodată surprize. Știi exact că taxiul lui va fi o cocină împuțită, iar după plimbarea în bolidul groazei vei avea nevoie de o deratizare serioasă. Că vara, pe 40 de grade, va merge cu geamurile deschise și fără aer condiționat cu veșnica scuză: tocmai s-a stricat aerul, la clientul dinainte, ce ghinion aveți! Că va tăia fața oricărei ființe vii care se află pe stradă, că va trece pe roșu pe toate semafoarele și toate astea cu un zambet șmecheresc în colțul gurii și așteptând recunoștința ta veșnică pentru calitățile lui de șofer. Că va merge cu stația dată la maxim ca nu cumva să-ți scape ceva din cursele colegilor, că poate te zbați noaptea de grijă dacă nu știi colega de pe gorjului pe cine a preluat? Că dacă vrei să mergi la aeroport îți vei pune bagajele lângă tine pe banchetă căci portbagajul va fi ocupat de butelia de gaz și alte acareturi ale șoferului, iar tot drumul până la aeroport îți va explica cum el se întoarce pe gol și e datoria ta creștinească să-i dai dublul cursei. Iar dacă nu ți se înduioșează sufletul și insiști să plătești doar cât face,  brusc l-a luat durerea de spate și nu te mai ajută să dai valiza jos.

A doua categorie este reprezentată de liftierele de la spital. Nu contează spitalul, nu contează vârsta, femeile astea au acreala in ADN. Eu cred că le testează înainte să le dea jobul și cine are cea mai mică urma de amabilitate sau, pușchea pe limbă, zâmbește este respinsă la interviu. Prima dată le-am întâlnit în copilărie, căci mama era medic și păreau surori cu zâna măseluță (cred că vroiau să se pună bine cu mama), asta până am ajuns să-mi petrec viața prin spitale și am văzut că au dat-o afară din familie pe zâna măseluță și s-au înfrățit cu Morticia. La fel ca la taximetriști n-ai surprize cu ele. Știți cum se laudă ăia la MacDonald`s că al ei în orice țară și în orice moment mac-ul e la fel? Așa și la liftiere. Toate croșetează dar au ochiul vigilent și gata pregătit să te dea afară din lift dacă îndraznești să pășești în sanctuarul lor fără să ceri voie. Nu contează că ești gravidă, în cârje sau ai 180 de ani, regula e regulă și ele nu depășesc capacitatea, că doar nu e vina lor că tu ești bolnav și nu te miști rapid să prinzi un loc în lift. N-ai învățat că la spital trebuie să fii rapid? Și că oprește doar la etajele la care are ea chef nu unde ai tu treabă?

Și mai este instalatorul. Orice instalator chemi în casă va începe cu fraza: domne, păi ce ți-a făcut domne ăla dinaintea mea. pfuu, da ce v-a păcălit. și-a bătut joc de dumenavoastră și acum eu trebuie să muncesc dublu. Mare noroc aveți că m-ați găsit! După care îți cere pe schimbatul unei țevi cât de-un renovat de apartament și cam tot atâta mizerie face. Plus că trebuie să te milogești de el și să te porți mai frumos decât cu propria mamă dacă vrei șă nu-ți crape țeava înainte să ajungă el la parter. Aaa, și să nu uităm respectul cu care așteaptă să fie tratat de zici că tocmai a mărit creierul mic nu că a sudat două amărâte de țevi!

Eu cam pe ăștia mă bazez să nu-mi dărâme mitul. Voi?

Sursa foto:acrosshealth.com

GÂNDURI BLONDE

Rezoluții Pentru 2017

Sigur ați văzut Jurnalul lui Bridget Jones și rezoluțiile ei la sfărșitul fiecărui an. De cîțiva ani am luat și eu moda asta și-mi fac bilanțul la sfârșit de an și rezoluțiile pentru anul ce urmează, ba mi-am luat și un caiet special ca să urmăresc de la un an la altul ce fac și ce-mi propun (fată organizată :P). Anul acesta m-am apucat din timp să-mi scriu rezoluțiile, nu de alta dar să pot să le mai ajustez pe măsură ce mă apropii de ziua de 31.

new-year

Pentru 2017 vreau să-mi propun lucruri diferite, nu chestiile tipice: nu îmi propun să slăbesc, am mai încercat chestia asta dar eu am fost varză la matematică și încă mai încurc plus cu minus deci nu mă risc; nu vreau să mă las de băutură, căci d-abia m-am apucat anul acesta și eu sunt genul ambițios care pune pasiune în tot ce face și vreau să ating performanța, iar cu băutura i`m not there yet :), plus că face sor-mea un vine fiert….mmmm ; nu vreau să fac mai mult sport, căci la mine sportul favorit e shoppingul și mai mult înseamnă faliment și nici nu-mi propun să mă las de fumat că nu m-am apucat încă.

Anul acesta vreau să-mi fac niște rezoluții cool, de care să mă și pot ține.

  1. mi-am propus să nu mă mai enervez, pe bune. Stați nuuu, nu e motiv de panică pentru cei care mă cunosc. Voi continua să fiu un Chihuahua nervos și isteric căruia îi pulsează jugulara și începe să latre la cel mai mic miros de om. Rezoluția este să nu mă mai enervez la volan. Îi voi ignora pe cei care claxonează din clipa când s-a făcut verde la semafor și pe cei care cred că eu în intersecție sunt pe post de ornament și este obligația lor sacră să mă depășească pe contrasens. Acum nu știu exact dacă reușesc chestia asta tot anul, probabil că prin martie mă voi decompensa, dar măcar mi-am propus
  2. să spun oamenilor în față ce cred despre ei. Gata, no more bullshit. 13 ani de corporație, din care câțiva ani buni pe vânzări mi-au schimbat ADN-ul și mi-au băgat în sânge chestia asta cu corectitudinea politică și cu clientul are întotdeauna dreptate. Adică, te iau așa pe după vișin și-ți spun că tu cam bați câmpii, te iau cu feedback constructiv, cu pozitiv, pe urmă cu rahaturi de dezvoltare personală, etc și dacă tu nu și nu, te las în pace. No, mi-a ajuns. Gata.  S-a terminat cu ”can I help you”, și îl înlocuiesc cu ”ce pana mea vrei”! Ești fraier, mă enervezi și mă jignești, îți spun frumos și pe direct ce cred despre tine și rahaturile tale și că nu tolerez așa ceva. Prea puțin îmi pasă cine este posesorul limbajului de ferentari și al fițelor și îl taxez mai ceva ca pe biletul de tramvai. Cu cei care mi-s dragi vreau să mă port mai frumos și să le spun mai des că mi-s dragi
  3. să-mi țin promisiunea de a citi cele 25 de cărți până în octombrie. Sunt puțin rămasă în urmă dar sigur recuperez.
  4. să-mi petrec mai mult timp cu prietenii, căci serviciul și problemele lui vor fi tot acolo, dar prietenii poate nu. Plus că nu vreau să ajung ca fraierul ăla din reclama de la nurofen și să contez la servici doar dacă repar xeroxul. Vreau să stau mai mult pe lângă oamenii ăia veseli care au o glumă bună la purtător în orice situație și să mă mai văd prin 2025 cu ăia de profesie purtători de băț în fund (cică prin 2025 îmi iese și neptun din casa scorțoșeniei, deci numa bine).
  5. să nu mai arunc mâncare și da, exact din cauză că unii abia au ce pune pe masă și eu arunc tone de mâncare la gunoi. Nu, nu o să aibă ei mai mult dacă nu arunc eu, dar cel puțin simt eu că apreciez cât de norocosă sunt
  6. să mă bucur de tot ce am. Dar nu așa declarativ cu un zâmbet șăgalnic în colțul gurii, ci din tot sufletul. Să râd până îmi dau lacrimile de câte ori am ocazia, sau chiar fără ocazie (mda, asta presupune și puțin alcool, dar hei n-am scos bătura din programul de revelion). Să mă trezesc în fiecare zi ca și cum ziua ar avea un scop woww și să trăiesc nu să exist. Sunt atât de norocoasă, am atât de multe, și uneori uit.
  7. să fac lucruri pentru mine. Da, da pentru suflețelul meu chiar dacă nu pricepe nimeni de ce. Par examplu îmi voi pune aparat dentar! de ce? uite că așa vrea mușchiul meu să renunț la farmecul ăsta personal dat de dinții strâmbi și să fiu o tipă absolut banală și fără șarm cu dinții drepți.
  8. să nu mai fiu cuminte, că oricum nu contează și vorba aceea: fetele bune ajung în rai, fetele rele ajung unde vor ele 😛

Cam atât vreau în 2017 și dacă îmi reușesc toate eu zic că m-am scos. Evident că vreau sănătate și pace în lume, dar rezoluțiile astea nu prea țin de mine.

Sursa foto: happynewyearwishes.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Ce Mi-a Adus Moșul Din Ce I-am Cerut

Eu încă mai cred în Moș Crăciun. Chiar dacă știu că nu există, îl aștept cu emoție în fiecare an și îi scriu ce îmi doresc, deoarece mereu am parte de câte o surpriză. Pe lângă ceea ce le transmit moșilor cunoscuți să-mi pună sub brad, ei sau unii la care nu mă gândisem, îmi lasă și ceva neașteptat. Anul acesta i-am cerut în scrisoare niște chestii destul de light Moșului, căci am înțeles că este bătrân, că nu mai poate și că e presiune mare de marketing pe el, știți cu toată fobia asta că nu există, etc. A mai fost și dificil că zăpadă mai prin Alaska iarna aceasta deci l-am înțeles pe moș că nu e momentul să-l forțez.

Dar dezamăgirea de anul acesta n-am trăit-o nici când eram copil și am primit un creion mecanic, deși eu cerusem un ceas mecanic! M-am supărat foarte tare și gata, l-am scos de pe listă pe moș. A fost ultimul an când a mai auzit de mine și îi voi scrie o scrisoare să-mi exprim dezamăgirea și să propun înlocuirea lui cu unul mai tinerel sau scoaterea lui în ilegalitate și promovarea lui Harry Potter. Harry nici nu trebuie să călătorească, poate trimite cadouri printr-o rotire de baghetă și nu trebuie să mai obosească renii, e mai tânăr și încape pe horn dacă trebuie, e la începutul carierei și se va strădui să dovedească, deci putem cere chestii hard 😛

În plus va ține minte cu ușurință ce-i cerem (avantajul tinereții) și nu va mai încurca borcanele cum mi-a făcut mie bătrânelul cu barbă albă anul acesta. Păi să vă spun, deși mă podidesc lacrimile când îmi aduc aminte. I-am cerut mult ca să aibă de unde să taie, dar chiar sa nu-mi aducă nimic?

  • în loc de feșăn advaizăr mi-a adus o pijama! Măi și nici măcar d-aia de ultimul trend de fiță, să nu știi dacă e de zi sau e de noapte. Nuuu, mi-a adus o pijama de bumbac d-ăla moale și bun, și largă așa de mămăiță. Dacă ăsta e noul trend eu zic pas că mi-e rușine să ies cu ea din casă. Ca să nu mai zic de animăluțul de casă: doi gândaci d-ăia grași de bucătărie, de acu` tre să mai am și grijă să le dau de mâncare seara, să nu slăbească și să mă văd cu poliția animalelor la ușă.
  • mi-a adus niște fețe de masă (cu moaca lui pe ele, că doar la imagine lucrează). Păi bine, eu ți-am cerut un bucătar celebru îndrăgostit de gustul meu vestimentar. Am înțeles că de pijamaua de flanel nu putea să se îndrăgostească vreun șmecher culinar, dar măcar un ucenic d-ăsta mai de pe la țară, de nu știa el bine ce e pijamaua, nu putea să-mi aducă? Eu cu fețele de masă ce să fac? Le pun pe masă, bine, m-am prins și eu de asta, dar de ce? Că pe masă mâncare cine pune? Adică mi le-a dat așa să mai și râdă de mine.
  • în loc de talentul special care să răscolească viața omenirii de până acum, m-a trimis în bucătărie să fac pâine și cozonc. Păi bine moșule așa ne-a fost vorba? Eu îți cer bucătar și talent și tu le încurci și îmi dai mie talent în bucătărie??? N-ai înțeles nimic. Ori nu știi să citești ori ai vrut să râzi de mine
  • dar lovitura de grație a fost alta. I-am cerut de crăiun un vierme (o tenie). Pe cuvânt, un vierme pe care îl putea lua de la cei care se tratează să scape de el. Deci nici măcar nu trebuie să pună elfii la muncă, în sac nu-i ocupa loc, adică mai amabilă și modestă de atât nu puteam să fiu. și el ce-mi aduce? 5 kg în plus, și să nu uităm că urmează și revelionul, altă sărbătoare menită să slabească….voința!!! Moșule am cerut 5 kg dar în minus!!!

Cu alte cuvinte mi-a făcut varză scrisoarea și a încurcat totul într-un mod îngrozitor (d-aia zic că avem nevoie de unul mai tânăr și cu mintea mai ageră). Toate cadourile se potrivesc ce-i drept, asta trebuie să o recunosc: pijamaua largă se potrivește cu cele 5 kg extra, talentul la bucătărie cu fețele de masă și cu această poftă de mâncare deosebită pe care mi-a lăsat-o ambalată sub braduț. Pardon…în stomăcel.

Am primit și ceva frumos (nu zic ce, că e pentru suflețelul meu), dar complet nelegat de ce i-am scris eu! Și mi-a șoptit un spiriduș că aș mai avea un cadou surpriză, ceva ce-mi doream de mult timp dar a fost prea voluminos să intre pe horn așa că e acasă, dar până nu văd nu cred! Na, uite ce-a făcut moșul ăsta din mine, o necredincioasă.

Așa că, dragă moșule adio, goobye, pa-pa, tai-tai. De la anul ești kaput și eu îi scriu lui harry sau mamei omida, că ei nu sunt blazați ca tine, ci dornici de afirmare, așa că sigur se vor da peste cap să mă ajute!

harry-potter

Sursa foto:tes.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Zilele Lui ”Fie Ca….”

Hai că a venit Ajunul și începe să se descarce bateria telefonului de vreo 2 ori pe zi. Nu vreau să fiu nerecunoscătoare, dar pe bune dacă pricep urările trimise la toată agenda de telefon, majoritatea dintre aceste urări luate de pe net. Cam începând de astăzi curg mesajele cu ”fie ca…” șă aveți sărmăluțe pe la geam , cozonac în ghetuțe și Moș în cuptor. Aaaa…pardon, era invers 🙂

merry-xmas

Eu pe lângă alte talente mai am și calitatea extraordinară de a uita nume și figuri. Dacă nu te-am trecut în agendă de unde te-am cunsocut sau cu ce te ocupi și în ultimii doi-trei ani n-am mai luat legătura, slabe șanse să știu cine ești. Nu șterg numere de telefon din agendă, deoarece nu răspund la numere necunoscute (v-am zis că-s plină de calități), dar nici nu mă apuc să trimit urări așa la toată lumea. Evident toți vrem liniște de sărbători, pace în lume, bucurii și belșug la masă. Adică nu mă gândesc că-i scriem cuiva: îți doresc să nu vină moșul, sau dacă vine să-ți aducă o nuia, să nu-ți crească cozonacul, să nu ți se închege piftia sau să ți se ardă friptura!! Clar dorim bine. Dar nu puteam să dorim de la distanță și fără fie ca?

Nu e mai bine să-i urăm direct, cu suflet și cu tot dragul, pe cei pe care chiar îi mai ținem minte? Ce rost are să trimit un mesaj la cineva pe care nu-l mai țin minte și care cu siguranță nu mă mai ține minte? Oare chiar îi fac o bucurie? O plăcere? Sau omul se uită la telefon și zice: cine o mai fi și ăsta? Aici nu vorbesc de mesajele de business, alea politically correct!

Eu prefer mesajele simple, direct din puțul gândirii mele, la oamenii care mi-s așa de dragi încât un gând se îndreaptă invariabil către ei zilele acestea. Oamenii aceia cu care chiar dacă nu mă văd ani de zile, sunt acolo într-un colț al sufletului, cu care am călătorit la un moment dat în trenul ăsta numit viață.

Pentru toți ceilalți…Fie ca….:)

Sursa foto:pinterest.com