VIAŢA DE MAMĂ

În Nume Să Ne Duelăm

Eu până pe la 25 de ani nici nu mă gândeam că o să am copii vreodată. La un moment dat a început aşa să se contureze ideea că undeva, cândva ar putea fi o posibilitate, apoi a apărut el şi am ştiut ca într-o teoremă matematică, că vreau un copil, al lui!

baby-name-surprised

Când s-a conturat prima dată ideea că într-o zi aş putea avea un copil, m-am gândit că vreau să-l cheme Ştefan. Nu ştiu de ce n-am luat în calcul nume de fete pentru primul copil. Aveam aşa convingerea clară că primul va fi băiat şi vroiam un nume clar românesc şi de domnitor (să-i asigur copilului un destin glorios). Ştefan – Moldova- Vrâncioaia , înţelegeţi 🙂  La prima ecografie la care am aflat sexul, la 13 săptămâni, am pus-o pe doctoriţă să dea scris că e băiat. Pur şi simplu nu concepeam să fie fată, şi ce făceam cu numele de Ştefania? Doctoriţa mă încuraja înainte să aflăm, că nu conteză, important este să fie sănătos. Am zis: da, fie ce o fi, armata să facă 😛

Şi a fost băiat şi…..tac-su a început să se opună că el nu vrea Ştefan! Cum nu vrei? Nu, că-i zice lumea Fane! Păi de o viaţă sunt pregătită să-l am pe Ştefan, dacă nu e Ştefan atunci cine e la mine în burtă? Şi am început bătălia numelor. Eu gură mare, convinsă că voi câştiga acaestă dispută, doar la mine în burtă era copilul, m-am pus pe căutat nume pe net ca să-l liniştesc. Am agreat că atunci când zicem amândoi DA la un nume ăla rămâne.

Eu băgam nume, unul mai chiznovatic decât altul, în aşa fel încât la sfârşit Ştefan să fie alegerea firească. Am exclus Ion, Vasile, Gheorghe, că sunt nume de slugi. Am ajuns şi la nume de fete, deci dacă făceam gemeni eram pregătiţi :P.

Am început soft cu: Veronel, Sofronie, Mitrofan, Dacian (nu ştiam noi atunci că e nume de premier)

El: Hari, Charles, Nicolas

Eu: Cecil, Celestin, Marcian, Cincinat.

Măi şi nu ceda şi nu ceda omul. Adică avea răspuns la orice. M-a ambiţionat şi am zis: Bucur, Lucreţiu, Carmin. Nu. A nu? Bine: Bonaparte. Nu! Nuuuu? Inocenţiu. Nu! Calistrat. Nuuuuu!

Şi într-o dimineaţă:

Eu: Bonifaciu

El: Ionuţ

Eu: Fără diminutive că la 40 ce face?

El: Ion

Eu: Nu, Ion e nume de slugă. Ioan (am zis la mişto, convinsă că va zice nu şi ajungem la Ştefan)

El: Ok, aşa să-i rămână numele

Eu: Ok? Păi eu nu eram pregătită să fie final. Pot să zic piua?

El: Nu

Iar tac-su îi zice Nuţ; oare de ce Fane nu-i plăcea? 😉

Mulţumesc lui Dumnezeu că într-un moment de rătăcire am găsit un nume pentru copil, cu care săracul poate trece liniştit prin viaţă! Nu ştiu ce mă făceam dacă ziceam amândoi da la Hari Belafonte!

Photo credit:becomingtheparent.com

5 gânduri despre „În Nume Să Ne Duelăm

Lasă un răspuns