VIAŢA DE ZI CU ZI

M-am Îndrăgostit de Un Elvețian

Trebuie să recunosc faptul că nu mă îndrăgostesc ușor, sau cel puțin așa credeam. Nu fac pasiuni nebune peste noapte, ci sunt mai degrabă genul calm și așezat, astept întâi să îl cunosc, să văd dacă avem lucruri comune, să-i știu trecutul și poate ceva din planurile de viitor și dragostea vine apoi treptat, clădită încet, încet pe lucruile pe care le aflu.

 

cenusareasa

De aceea m-a luat atât de tare prin surprindere dragostea pătimașă pe care am simțit-o când l-am întâlnit pe el. Când l-am văzut pentru prima dată respirația mi s-a oprit o secundă. De surpriză. Cu ochii închiși îi simțeam aroma, mă îmbătam aerian de el și cu el.

Nu era genul acela care emană forță și putere ci mai degrabă părea firav, dar avea o privire pătrunzătoare care parcă te hipnotiza , acel ceva care te făcea să-l porți în suflet și în vise. Nu am mai fost îndraăgostită de un străin până la el, și am știut, ca într-o teoremă matematică, că voi fi a lui pentru totdeauna, am știut de prima oară când l-am privit cu adevărat, că îl voi purta în suflet fără să pot să-l uit vreodată.

The ancient Sanskrit legend speak of destined love, a karmic connection between souls that are fated to meet and collide and enrapture one another – Gregory Roberts, Shantaram

Povestea mea însă e dulce amară și nu mi-e rușine să recunosc faptul că nimic din ce-am sperat la început nu a  fost adevărat, că m-a păcălit și m-a înșelat. Aș vrea să-l uit, dar nu pot pentru că mi-a intrat în piele, e ca un flagel, e în mine pur și simplu, în carnea mea, în sufletul meu nu știu cum să fac să mi-l scot din gânduri și din vise.

The same legends also cary warnings that such fated love may, sometimes, be the possession and the obsession of one, and only one, of the two souls twinned by destiny. But wisdom ,in one sense ,is the opposite of love  – Gregory Roberts, Shantaram

Îl cheamă Franc și nu este prințul din poveste :(.  Gurile rele îi spun Franc Elvețianul și am înțeles că a înșelat și alte domnițe care au căzut pradă farmecului lui irezistibil și și-au pierdut averile. Pentru că Franc este un vânător de averi! Da, prințul meu din poveste este un vânător lipsit de scrupule și împreună cu un unchi, Credit Ipotecar, I-am trimis câteva scrisori, printr-o verișoară, Banca, să-l întreb de ce eu? Cu ce i-am greșit de m-a trădat așa? De ce s-a folosit de iubirea mea ca de o armă? Dar nu mi-a răspuns niciodată la scrisori și am înțeles că iubirea noastră a murit.

Am găsit un doctor bun, Dare-n Plată, care a promis că mă va vindeca deși probabil că pe Franc nu-l voi uita niciodată!

 

Sursa foto: youtube.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Românii Au Vindecat Cancerul!

Copiii noştri vor vorbi despre cancer aşa cum vorbim noi despre ciumă. Va fi istorie, vă rog să mă credeţi! Nu va mai fi nevoie de controale la medic, căci oricum nu vom mai avea nevoie de doctori, firmele de medicamente vor da faliment,  farmaciile vor fi înlocuite cu cabine foto, iar România va fi ţara făgăduinţei terapeutice, a miracolelor în sănătate. Eu mor de ciudă că n-am avut ideea asta revoluţionară şi tot caut să văd cine este creatorul acestui curent terapeutic.

Şi cînd te gândeşti că proştii ăia de americani s-au supărăt pe primul negru al ţării că ei au controale medicale periodice şi dacă nu te duci la ele pierzi din beneficii. Nişte fraieri diletanţi care sunt vânduţi asiguratorilor de sănătate şi n-au tras cu ochiul la români să bage ceva la tărtăcuţă.

Dacă cunoști pe cineva care suferă de cancer, stă în puterea ta să-l vindeci. Cum? Este foarte simplu: faci o poză alb/negru și o postezi pe facebook. Nu contează ce faci în poză: Poți să fumezi, să stai pe WC, să discuți cu colegii, să înjuri în trafic, să fii pe plajă în costum de baie sau fără costum de baie, cu buzițele țuguiate, cu decolteul la vedere, cum vrei, numa poză să fie și să o postezi pe feisbuc. Și aici începe miracolul. Imediat ce primești un like ai vindecat un om! Pe cuvânt vă spun. Cu cât mai multe likeuri cu atât mai mulți oameni vindecați. V-am spus că românica noastră e țara vindecărilor miraculoase. Așa că dați năvală să faceți cât mai multe poze in bikini, cu boticul bosmuflat de rățușcă sau cu balcoanele la vedere că este pentru vindecarea bonavilor de cancer!

Acum că am rezolvat cu cancerul mă aştept să luăm pe rând diabeticii, bolnavii cu boli rare, copiii săraci și poate prostia omenească!

cure-cancer

Sursa foto: medibid.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Ce Mi-am Luat de Black Friday

Nu am treabă cu sărbătorile americane dar asta cu black friday m-a atins și pe mine, mai ales că am reușit să-i depășim pe americani, și la noi vinerea neagră dureză o săptămână. N-am înțeles de ce îi zice vinerea neagră, dar nici n-am studiat. În mintea mea, e ceva legat de banda aia neagră de la card. Am dreptate nu? Adică e vinerea în care banda aia trece prin furcile caudine? Atunci la mine fiecare zi de salariu e neagră.

img_2639

Ok, nu sunt cu americanii, nu mulţumesc celui de sus, doar într-o singură zi, asta după ce bag afine şi porumb de lapte în fundul unui curcan, nu iubesc doar o zi pe an şi doar dacă găsesc un Valentin ci sunt deschisă la minte şi accept orice nume doar să rămână acelaşi 365 de zile şi nici nu bag lumânări în dovleci cu ochi aşteptând să apară Harry Potter. Băi dar am zis să nu fiu fraieră și să-mi iau și eu ceva ce normal că nu-mi trebuie, dar e la promoție în ziua asta specială, adică e cu 20% peste prețul normal din restul zilelor de vineri care au altă culoare. Aşa că m-am pus pe căutat, am exclus shoppingul din magazin că nu mă ţin nervii să mă bat pe o pereche de chiloti. Numa’ la americani poţi să dai 300$ pe un cort ca să stai o noapte întreagă la coadă să iei un prosop de 10 dolari. Vă daţi seama ce iubeau americanii ăştia coada la lapte? Na, că mi-a venit o ideee de business. Mă mut în state, cumpăr două vaci de lapte, deschid butic, de fapt gheretă cu geam şi vând lapte bio, la sticlă da juma’ şi numa’ o sticlă pe om. Dacă vor să scalde cerealele în lapte bio, să vină cu toată familia la coadă! 😛

Buun, să lăsăm ideile de afaceri şi să vă povestesc cum mi.am petrecut ziua. Am făcut o listă cu ce mi-ar place:

  • nişte diamante, că-s blondă şi n-am ambiţii prea mari. Dar …. surpriză, dacă vrei să cumperi diamante la reducere nu se poate de vinerea neagră. Adică dacă eşti atât de snob şi nu-ţi iei şi tu un TV, o maşină de spălat ceva, plăteşti mai mult ca-n orice zi. Doar obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Am exclus diamantele
  • un apartament. Fraierii ăştia de la bănci n-au înţeles însă semnificaţia zilei şi n-aveau promoţie la credite în CHF sau o monedă rară care să fie slabă şi plăpândă acum şi mare şi puternică după ce investeşte proletariatul în ea. Credite în monede stabile nu-mi iau că e plictisitor să ai 20 de ani aceeaşi rată. Nu e pentru mine
  • nişte bilete de avion ieftine să fac din 2017 anul plimbărilor. Am eşuat şi aici că am ridicat degetul de pe mouse vreo două secunde cât s-a deschis siteul şi cînd m-am uitat eu ofertele erau sold out. Cred că vânătorii de oferte stau cu degetul pe şoarece şi click continuu chiar dacă siteul e închis
  • o zi la  Belmond Le Manoir aux Quat’Saisons, dar francezul ăsta capitalist nu dă raţă la reducere

M-am deprimat aşa că am zis să-mi iau d-astea, comodities şi am început să studiez ofertele online. Dar na să vezi că era coadă şi aici!!! Eu nu pot să stau la coadă, fac aşa un fel de urticarie, plus că după toţi anii ăia de lucru la psihiatrie mă decompensez uşor. Deci TV 4K sau 3D n-am putut să-mi iau şi mai bine că oricum am auzit că ne urmăresc ruşii şi americanii prin undele de la TV (deşi acu’ o perioadă posibil să fie ocupaţi cu Cuba lăsată liberă de fidel). Maşina de spălat de spală, întinde şi calcă singură rufele (la cât o laudă producătorii cred că face şi sex dacă o programezi bine) am ratat-o, de fier de călcat n-am nevoie că am primit unul în semn de apreciere după 5 ani petrecuţi în companie şi de ce aş mai avea nevoie i-am scris deja lui Moş Craciun.

Prin urmare cu ce m-am ales de black friday? Cel mai important m-am ales cu bani necheltuiţi, nici măcar şpagă la coafor n-am dat, şi ca să arăt totuşi că trăiesc şi eu sărbătorile americane mi-am luat de la Lidl budigăi extralarge le preţul de small 😛

Sursa foto: sun-gazing.com

GÂNDURI BLONDE

Scrisoare către Moș Crăciun

Dragă Moş Craciun, iţi scriu anul acesta cu speranţa că mă vei asculta. Cred că este ultimul an în care pot să mai apelez la tine, căci am auzit că vei fi interzis, că nişte psihopupu au ajuns la concluzia că dacă le spunem copiilor că exişti şi pe urmă descoperă că e doar marketing şi PR de capul tău (scuze nu vreau să te supăr) îşi pierd încrederea în noi şi vor ajunge la psiholog. Nu ştiu dacă ai aflat dar o oră la psiholog e mai scumpă decât cadourile pentru următoarele trei Crăciunuri aşa că nu văd un viitor strălucit pentru tine.

therapy-xmas-card

Am o listă simplă că am înţeles  că eşti şi tu bătrân şi lumea vrea din ce în ce mai mult, că a început încălzirea globală, sau îngheţul global, nu mai ştiu exact dar oricum era ceva global, şi nu mai poţi să cari prea mult. Aşa că m-am gândit să cer ceva pe termen lung în cazul în care nu mai apari la anul:

  1. Un feşăn adviser d-ăsta care să trăiască doar pentru mine, cineva care să mă scoată din anonimat şi cînd păşesc pe stradă să ingheţe Botezatu, Ciolanu (pardon Ciobanu) şi mai nou feşăn aicon-ul Irina Albu. Vreau să devin un guru al modei dâmboviţene să nu porneasca nimeni maşina de cusut până nu mă întreabă pe mine. Să fac din trening şi pantofi cu toc un must have pentru care Lizuca ha bătrână ar da jumate din regat. Musai am nevoie să-mi asortez la ţinută una bucată animăluţ pe care să-l fac celebru, dar te rog fără găini că mirosul de găinaţ îmi face creţuri la ten, fără pisici că mi-e o frică de mor de ele şi fără câini că-s cam fraieri. Poate nişte acarieni? Ce zici? Doar aşa o sugestie, că până la urmă accept orice n-are păr sau pene. Sau un tânăr musculos de 25 de ani? Dacă  nu încape în sac vin eu să-l iau.
  2. O mătuşă îndepărtată care nu mă cunoaşte dar cu ultima suflare să-mi lase moştenire o bucătărie de lux cu un chef patiser în ea! Se poate să fie unul celebru, care n-are nevoie de salariu ci a fost atras de gustul meu impecabil în feşăn?
  3. Un metabolism de să crape de invidie şi tenia! Doar aşa ca să se asorteze cu cheful patiser. Aaaaaa… şi tot pentru asortare poate o bicicletă care să pedaleze fără mine?
  4. Vreau să-mi dai un talent d-ăsta ieșit din comun, să curăț colesterolul cu privirea, sau să îndrept oasele prin strănut sau aaaa, da știu să purific sistemul informațional, să vină lumea la mine ca la moaște.  Să fiu mai tare ca agheasma.

A şi bineînţeles că dacă mai e loc, şi pace în lume iubire şi textele alea de la Miss Univers, dar numai dacă încap în sacul tău

Îţi mulţumesc şi te aştept cu emoţie anul acesta

sursa photo: pinterest.com

GÂNDURI BLONDE

Dragă Andi, Îmi Pare Rău!

Îmi place mult emisiunea ApropoTv, una dintre puţinele care mă mai atrag sporadic la TV. Aveam o părere bună despre Andi Moisescu, îl consideram un băiat deştept şi diferit de generația asta superficială, un om cu umor şi bun simț. Când s-a căsătorit cu Olivia Steer mi-a plăcut de amândoi, păreau aşa de drăguţi şi potriviţi, parcă din acelaşi revelion. Apoi ea a început să-şi exprime public ideile medicale şi eu continui să fiu uimită că mai sunt căsătoriţi căci el nu pare lobotomizat.

am

Cum poate un om deștept cum este el să accepte ca băieții lui să trăiască așa ceva? Cum nu o ia de păr pe tanti Olivuța și să-i spună că-l face de râs în tot cartierul cu ideile ei medicale şi că le pune copiilor sănătatea în pericol. Vă dați seama că asta o afurisea chiar și pe Dr Quinn?

Este diferit să alegi să nu iei aspirină când eşti răcit şi alta să spui că mamografia nu este necesară şi cancerul de sân regresează spontan. Este diferit să alegi să fii raw vegan și să consideri că bălăriile vindecă orice pe lumea aceasta și cu totul altceva să spui că vaccinurile provoacă autism și sunt o conspirație a big pharma ca să ucidă populația. Dragă Olivia, regret să te dezamăgesc dar dacă ar fi o conspirație, așa printr-o logică simplă, n-ar avea sens căci companiile farmaceutice au nevoie de pacienți, de cele mai multe ori vii căci cu morții nu mai faci mare lucru, așa că n-au niciun interes să omoare oamenii cu chimioterapice, vaccinuri și altele asemenea. În plus, atât tu cât şi soţul aţi fost vaccinaţi în copilărie, căci pe vremea lui ceuşescu nu erai întrebat ce părere ai despre vaccinuri, ci aşezat la coadă şi înţepat cu acelaşi ac precum cei 20 de colegi dinaintea ta, şi n-aţi făcut autism. Cum explicăm acest fenomen ciudat şi paranormal? Ştiu că faci mereu referire la un studiu făcut de un doctor, care s-a dovedit ulterior că a falsificat rezultatele şi în consecinţă şi-a pierdut dreptul de liberă practică. Oare care o fi fost conspiraţia Big Pharma aici?

Dragă Andi îmi pare rău că soţia ta nu are un minim de cunoştinţe medicale şi işi permite să debiteze afirmaţia că mamografiile sunt un flagel care trebuie stârpit şi cancerul regresează spontan. Din păcate nu este aşa, iar exemplele pe care le oferă sunt scose din context. Faptul că un doctor a tratat inutil cu chimioterapice un număr de femei, pentru a câştiga sume mari de bani, nu este echivalent cu cancerul se vindecă de la sine. Dragă Andi îmi pare rău că soţia ta are doar frumuseţe, şi nu aş vrea să o jignesc dar de la cititor de prompter până la interpret de studii clinice este o cale lungă care presupune 6 ani de facultate si undeva între 3 şi 7 ani de specializare. Studiile clinice nu sunt uşor de citit şi de înţeles şi este foarte uşor să scoţi paragrafe din context. Tu eşti un băiat deştept dar din păcate traiul cu tine nu a transmis şi către ea ceva neuroni. Îmi pare rău că activitatea jurnalistică nu a convins-o să citeze mai multe surse şi le ia în considerare doar pe cele care îi convin dovedind astfel că nu doreşte să scoată la iveală adevărul, ci adevărul care îi convine ei.

Dragă Andi îmi pare rău că soţia ta nu înţelege pericolul la care sunt suspuşi copiii voştri atunci când refuză să-i vaccineze. Nu a văzut nici măcar în cărţi, pentru că nu a studiat o facultate de profil, cum arată sechelele de polio sau cele de tetanos. Şi aşa ca ultim update, există state în care nu poţi călătorii dacă nu dovedeşti că ai făcut vaccinul polio. Oare de ce? De asemenea ea crede că hepatita este boala ficatului obosit şi prost hrănit asta tot din cauză că nu a terminat facultatea  de medicină ca să înţeleagă faptul că există mai multe tipuri de hepatită sau că hepatita este o boală virală care n-are legătură cu odihna ficatului ci la un moment dat cu persoana cu care faci sex. Cred că puteţi face o selecţie şi să alegeţi ca băieţii voştri să facă sex doar cu fete cu ficatul odihnit şi bine hrănit, dar asta nu vă va garanta ca respectivele fete nu sunt purtătoare de virus hepatic B sau C. La fel cum nimic nu vă va garanta că voi sau copiii voştri nu puteţi lua virusul hepatic B sau C de la cosmetică! Ficatul vostru va continua să fie bine hrănit şi poate chiar odihnit dar şi cu virus!

Dragă Andi, îmi pare rău! Nu o să creez grupuri de luptă împotriva ei căci ar însemna să-i dau mai multă atenţie decât merită. Dar poţi te rog să o opreşti să mai meargă la TV? Poţi să-ţi foloseşti toată influenţa pe lângă colegii de breaslă, avizi de audienţă, şi să-i rogi să nu o mai bage în seamă? Şi te rog dacă vreodată copiii tăi au nevoie de medicamente nu apela la bicarbonat, cititori în iris, hipnoză, alimentaţie raw vegan, agheasmă (chiar dacă e direct de la Preafericitul) şi purificarea sistemului energetic, ci mergi la un fraier d-ăsta care a pierdut 10-12 ani din viață ca să înţeleagă maşinăria complexă numită corp uman! Sau poate o convingi să se reorienteze spre nave spaţiale? Faptul că nu are experienţă nu trebuie să fie un obstacol, nici în medicină nu are, dar măcar acolo nu o bagă nimeni în seamă şi cred că există mai multă conspiraţie pe gustul ei. Zic şi eu…

sursa foto: protv

GÂNDURI BLONDE

Familistul De Pe Facebook

Deci Feisbucul ăsta a scos ce era mai bun şi mai valoros într-un bărbat. Sincer vă spun dacă nu era Zuckerberg, să-i dea  Dzeu sănătate, bărbatul român murea necunoscut ca eroii ăia din război. Aşa, a putut să-şi exprime sensibilitatea şi valoarea de familist convins.

Bărbatul ăsta are la profil şi la cover poze cu familia, şi nu orice poze, d-alea artistice făcute la studio, să se vadă că omul a investit din dragoste pentru familie, poze în care toţi zâmbesc mai ceva ca-n reclamele la colgate. N-ai cum să rămâi de piatră la pozele astea, ba din contră te duci acasă şi pui făcăleţul pe masculul din dotare că el la cover are poză cu ultima beţie şi la profil cu căţelul. Mori de gelozie când vezi câtă iubire se revarsă din pozele astea, câtă emoţie e în stare să trăiască bărbatul ăsta.

facebook-family

Dacă dai un search prin cronologie, apăi te ia cu palpitaţii  şi bagi sigur divorţ căci el are peste tot poze cu familia: de la mare, de la munte, din piscină, de lângă piscină, cu soţia care se bălăceşte în piscină, de gât cu soţia, în costum de baie cu soţia şi cu o mânâ plasată sugestiv pe dorsalul ei ca semn clar al sentimentelor tandre ce le nutreşte pentru consoartă. Americanii ăia cu bla bla-ul lor de familie şi cu pozele de Craciun par nişte diletanţi pe lângă sensibilul mascul român. Peste tot el trâmbiţează valorile familiei, pardon peste tot pe unde ar putea consoarta să dea cu ochiul.

Căci imediat ce iese in raza de acţiune a soţiei el îşi etalează calitatea de mascul sociabil. Băi da ce sociabil e omul, mai ales la servici …… cu colegele. Comunicarea verbală este piesa  de rezistenţă a acestui familist. Şi pentru că eventual e şi şcolit oleacă şi a înţeles că e nevoie atât de comunicare verbală directă dar şi indirectă, el descrie pe larg cu colegii de birou, şi nu numai, ce i-ar face şi cum i-ar face colegei de la xerox sau celei de la contabilitate, dar asta doar din spiritul lui de coleg atent şi bun la suflet. Şi mai are o calitate, nu discriminează! Adică le oferă aceeaşi şansă la persona lui preţioasă, tuturor colegelor doritoare să afle cum trebuie să se poarte un familist. Dar pentru că este un delicat el explică în metafore cum ar verifica balconul colegei X şi uneori arată că filonul francofon al limbii române nu-i este străin, numind fundul – derriere 😛 Dacă fraiera nu se prinde sau ţine coada pe sus e catalogată drept proastă şi cu vederi înguste asupra vieţii, el se ve reorinta către una mai destupată la minte. Deoarece nu este, aşa cum aţi crede, un porc avid de aventuri extarconjugale ci se jertfeşte pe altarul transmiterii valorilor familie 🙂

Mie îmi place, adică omul seteză de la început limitele: dragă eu sunt bărbat însurat şi-mi iubesc nevasta (dovadă că pun si pe FB love you pisi, iubirea mea şi alte dulcegării d-astea gata să te bage în comă diabetică) dar asta doar acasă, căci la servici sunt cel mai mare Don Juan gată să mă educ sexual (prin practică se înţelege nu prin teorie) pentru binele şi viitorul familiei. Că doar se ştie că bărbatul nu înşeală ci compară!

Cel mai frumos este când apare cu soţia la petrecerile de firmă şi din Pitbull devine un biet chiwawa 😛

Sursa foto: entheosweb