VIAŢA DE ZI CU ZI

A Fi sau A Nu Fi Corporatist

După mamele eroine, veganii şi iubitorii de potăi vagaboande a mai apărut o nouă specie, corporatistul. Unde te uiţi găseşti ceva legat de aceste patru categorii. La început am zis că numai de proşti nu vorbeşte lumea si ce bine că mă aflu şi eu în atenţia publicului căci în primele trei categorii nu mă regăseam.

img_0716

Acum vreo 10 ani era cool dacă erai purtător de cartelă şi stârneai invidia cartierului când parcai Matizul companiei pe două locuri de parcare ca doar tu aveai maşină străină in bloc. Te plimbai pe la traininguri şi mai aveai si laptop acasă. I mean…how cool are you? De vreo doi-trei ani lucrurile s-au mai schimbat şi din idolul cartierului ai devenit fraierul – from hero to zero! Acum e cam rușine să spui că ești corporatist, e un fel de a spune că ești comunist. Pe scurt dacă lucrezi în corporație, și nu ești directorul de țară sau n-ai o funcție d-aia de n-a auzit nimeni de ea, şi titlul este scris pe patru rânduri, ești cam de rahat.

Dacă te duci la concert cu Robbie Williams e de căcat , că numa coporatiștii se duc la un concert cu fraierul ăla, care oricum când a vândut bilete a cerut legitimația de servici a fiecăruia. Dacă ai descoperit Vama Veche acu mai la bătrânețe iar ești coporatist de rahat, care te duci la Vamă doar pentru că ai auzit că acolo se duce lumea bună. Dacă la restaurant ceri friptura de vită cu rucola, iar ești corporatist de rahat care la mă-ta acasă ai mâncat doar cartofi cu pâine și noroc cu corporația care ți-a deschis ochii și te-a învățat sa mănânci cu furculița și cuțitul.

Dacă zici și tu că iți place muzica rock și vrei să te duci la un concert, că abia acum ai și tu bani, păi ești de rahat. Muzica rock s-a inventat înainte să te naști tu și dacă n-ai fost la concert de pe vremea când erai în burtă la mă-ta, ești fraier. Dacă iți faci vacanțele în strainătate, ca multe alte milioane de români, pfuuu ești un coporraist care ți-ai vândut sufletu’ la străini, că dacă erai patriot rămâneai în țară. Dacă vreo vacanță este în Grecia sau Turcia, ești complet lipsit de imaginație, că acolo se duc toți corporatiștii care cred că au descoperit lumea.

Și exemplele pot continua, pentru că orice faci nu este bine și totul este extras din condiția ta de fraier corporatist fără valoare și coloană vertebrală. Prin urmare dacă vrei să mai ai prieteni, fie te înfrățești doar cu corporatiștii, fie ascunzi cartela in beci când vin prietenii pe la tine și înjuri de mama focului coporația la care lucrezi, ba mai scoți și două lacrimi și le spui că te duci zilnic la muncă pentru ei, să aiba televizorul ăla 3D când vin la tine să vadă meciurile și să ai cu ce să le plătești snacksurile de la meci 😛

Photo credit: pinterest

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Hai Sa Ne Spălăm Rufele În Public

Eu m-am născut în anii 70, la blocurile alea clădite de era comunistă, blocuri în care izolația era un fel de înjurătură. Prin urmare știam când se ceartă vecinii, știam exact ce-și reproșează (e adevărat că am suferit puțin atunci căci eram prea mică și nu înțelegeam chiar toată semnificația cuvintelor), știam când el o bătea pe ea sau pe copii, cînd venea beat acasă sau când nu venea. La fel cred că auzeau și ei cînd tata enumera sfinții din calendar sau vorbea de paște și de cristoși.

 

Eram așa ca niște familii extinse căci n-aveai cum să nu știi problemele cele mai serioase ale fiecărei familii. Când am venit la București, ca studentă, am stat în cămine și am început să înțeleg și semnificația zgomotelor pe care le auzeam în copilărie și eu credeam că e vecinul harnic și bate cuie noaptea 🙂

Apoi m-am mutat cu chirie și am avut norocul unor vecinii care trăiau o poveste de iubire incredibilă. La noi în cartier era așa cam ca în serialul ăla, NYPD. Stăteau 4 adulți și doi copii în două camere, el se ținea serios de drumul pe care și-l alesese: să se îmbete în fiecare seară, ea muncea ceva, nu m-am prins ce și se chinuia să crească cei doi copii, să întrețină bețivul, cumnatul și ocazional zânele care trăiau cu cumnatul. Și pentru aceast sacrificiu soțul îi mulțumea pe măsură: o bătea de fiecare dată când o vedea, și dacă reușea să se ferească arunca cu cuțitele după ea. Erau salvarea și poliția la noi pe stradă ca la ele acasă. Ce m-a mirat însă este că ea nu pleca și în zilele pașnice (cam 1 pe săptamână) ieșea mândră la plimbare atârnată la brațul lui. Deci iubirea învinge tot.

Apoi mi-am luat casă (în franci elevțieni, vă rog să vă rugați pentru mine) și aveam în bloc numa’ moși, deci liniște. Dar au murit și s-au mutat copiii lor, așa că a început iar puțină animație . Subiectele sunt legate de infidelitate. Periodic înșeală el sau…înșeală ea ca să-l pedepsească pentru că a înșelat-o. Apoi încep discuțiile despre divorț, care sunt convinsă că nu va avea loc vreodată, ci e doar așa subicet de conversație. Cine ce are de la mă-sa și deci i se cuvine, cine a dat mai mult la frigider, mama cui a făcut de mâncare mai des si etc. Nu înțeleg de ce, că mie în discuția asta mamele mi se par personaje pozitive, totul se incheie cu: ba pe-a mă-tii! Urmează împărțirea copilului și alte dulcegării tipice de divorț.

M-am întristat la un moment dat când chiar am crezut că se despart și nu știam cum o să mă mai distrez. Dar, am văzut că și fără ei viața e frumoasă căci există…Facebook. Exact, și aici lucrurile sunt mai interesante, căci vezi dovezi, print screen de la sms, setnogramele convorbirilor, cine când a luat copiii, copii după pensiile alimentare, apare și gașca lui de susținători, contra-atacă și gașca ei, se împart dragălășenii legate de organele genitale ale mamelor, cei doi protagoniști se alintă cu nume din familia bovinelor și totul se întinde pe câteva episoade bune! Vecinii chiar au început să mă deranjeze că fac gălăgie și nu mă pot concentra la scandalul de pe FB!

Puțin respect vă rog!

Photo credit:bespokebackdrops.com

 

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Când Ai Ghinion La Bara Stângă

Este o zicală care spune că fulgerul nu lovește de două ori în același loc. Este o minciună și am dovada!

Acum un an am luat mașină nouă, adică i-am rupt eu țipla, deci nouă – nouă. Cam la 2 săptamâni mergînd relaxată prin oraș, poc o tanti cu numere de germania imi face buba la bara stânga spate.

car_3

Nu ne înțelegem amiabil, căci domnița alege fuga rușinoasă, dar zic nu-i bai ca e buba mică si avem asigurare. Trece anul și intr-o intersecție cu bucluc, un domn de la Maramu’ poc îmi face buba la mașină….exact în acelși loc cu domnița germană, de nici nu știam exact de la cine e beleaua. Nu ne înțelegem amiabil și ajung la Politia româna după 24 de ore și 5 min, șiii……dovedind astfel că sunt un infractor deosebit de periculos, care nu și-a declarat accidentul la timp, deși nu eram vinovată și nici nu puteam să spun dacă am sau nu avarie, îmi suspendă carnetul 30 de zile. Adică și f… și b… și cu carnetu’ luat. Buun, urmează să ne bălăcărim cu Poliția Română.

Ieri, după o zi de fecale la birou, în care descopăr că oamenii au luat-o razna rău de tot și educația și respectul față de om au cam dispărut din peisaj, mă îndreptam liniștită către casă, când un mic băiețaș arab (nu știu cum atrag eu naționalitățile străine în accidente), scapă piciorușul de pe ambreiaj și intră în plin avânt în mașina mea deja greu încercată. Se aud niște zgomote apocaliptice și m-am dat jos din mașină convină că voi vedea un dezastru. Când colo, ce să vezi? mașina mea avea o singură lovitură……ați ghicit, la bara din stânga unde au mai cotizat domnița germană și micuțul maramu’.

Cinstit vă spun că am râs cu lacrimi căci din nou nu sunt prea sigură cât din avarie e nouă și cît era existentă! Cât ghinion să ai la bara din stânga?  Adică maşina este destul de mare, ar mai fi şi alte locuri în care poate fi lovită, să nu ne limităm la bara din spate. Cât să reziste şi ea săraca? Eu cred că ori chem preotul să-i dea cu busuioc sfințit pe bară ori cer să merg fără bara stângă că are ghinion.

Photo credit: volkswagen.co.uk

 

VIAŢA DE MAMĂ

De Ce Să Dai La Medicină?

De ceva timp copilul meu iși tot alege diferite meserii pentru când va fi mare. Nu știu de ce, că eu n-am discutat acest aspect cu el, și nici nu înțeleg de unde graba să mearga și el la servici! Sper să-i vină mintea la cap și să vrea să se facă fotbalist, manelist, ceva de viitor nu să meargă la școală, să mă facă de râs în tot cartierul.

dr-google

Prima meserie a fost cea de ambulițist (a se citi șofer de ambulanță), după ceva timp a vrut să se facă polițist (i-am explicat care e treaba cu polițiștii și a abandonat repede), apoi pompier, apoi vânzător. Am sperat și eu că vrea măcar să vândă la mall, dar aș, el vroia să cântărească cartofi, i se părea absolut fabulos! Când deja abandonasem orice vis și mă întrebam de ce oare îl mai țin la grădiniță dacă el vrea să fie vânzător, mi-a zis că vrea să fie doctor. Hai că Dzeu are milă de mine și nu țin post degeaba!

Aseară în drum spre hockey, mi-a explicat că el vrea să fie doctor de toate, nu specialist în ceva. Ok, bun și asta. I-am precizat că sunt deschisă la minte și că îl susțin orice meserie alege: doctor, inginer, avocat, arhitect 🙂

Pe urmă m-a mai tot întrebat el despre meseria de doctor şi ce a înţeles el despre aceasta. Cât am aşteptat sa-şi termine antrenamentul, am stat și m-am gândit că nu e așa cool să dai la medicină. În primul rând că în România, toată lumea se pricepe la medicină. Avem păreri puternice și bine documentate de la cea al cărei nume nu-l rostim, vindecatorii cu buruieni, propovaduitorii vindecării cancerului cu ceai de ciuboţica cucului si să nu o uităm pe doamna care vindecă HIV prin abstinenţă. Orice pacient care se respectă cât de cât, când iese din cabinet cere o a doua opinie la … Dr Google. Şi asta în cazul în care nu vine deja cu diagnosticul pus, de acelasi doctor G şi cu tratamentul prescris, cerând medicului doar: „să-mi puneţi şi mie o ştampilă pe reţetă” (vorba mamei: ştampilă îţi pui dumneata la primărie, aici avem parafă).

Dacă boala l-a luat prin surprindere şi nu vine cu temele făcute, se duce acasă, dă un search, verifică dacă doctorul a avut dreptate la diagnostic, după care verifică tratamentul. Eiiii şi dacă doctorul mai are ceva şanse să ghicească boala, tratamentul îl greşeşte întotdeauna. În primul rând că exclude medicina homeopată, fierturile cu bicarbonat, buruienile miraculoase, rugăciunile şi bine cunoscuta aghiasmă. Să presupunem că a avut aşa o străfulgerare şi a pus pe reţetă şi două tincturi, deci a trecut primul test, dar….mai are testul de la farmacie! Aici altă poveste! Plantele rules. Tot ce e naturist e bun (doar ne întoarcem la natură şi ea nu ne vrea răul). Dacă trece şi testul de la farmacie, urmează validarea reţetei pe scara blocului. Nu ştiu dacă aţi observat dar în fiecare bloc există interpretul de reţete şi căutatorul de variante mai bune! Ca să treci testul ăsta trebuie să crezi în ceaiul de tătaneasă, alimentaţia raw vegană, polen, abstinenţă, lămâie, pastile de parastazol şi pulpă de râmă!

Toţi ştiu să citească studii, să interpreteze tartamente, analize, să ia decizii terapeutice şi să pună diagnostice. Românii se mai pricep aşa de bine doar la fotbal.

Pe cuvânt, medicina este pentru fraieri, pentru ăia care n-au reușit și ei să găseasca buruiana magică și încă mai cred in Moș Craciun! De ce să studiezi 10 ani ca să te baţi în argumente şi opinii cu baba de la parter? Cred că îl las să se facă ambuliţist!

Photi credit: davide bottalico

GÂNDURI BLONDE

Nu Mai Vreau Să Fiu Ingineră

Pnetru mine televizorul se rezumă la Disney Jr, Nick Jr si Paprika. Să mai şi citim că altfel devenim ingineri  🙂

Când eram în liceu aveam o gașcă de colegi care astăzi ar fi numiți tocilari, fraieri intelectuali care sunt mai mult interesați de ceea ce citesc si de partea emoțională și mai puțin de partea materială. Erau, și sunt încă, genul de oameni care iți cântăresc valoarea în numarul de carți pe care le-ai citit (și nu alea cu romb, treflă, inimă neagră sau inimă roșie) și le-ai și înțeles, în locurile pe care le-ai vizitat și despre care știi să spui mai mult decât: mamă ce bar tare aveau ăia, şi ce de mâncare iți dădeau.

reading-3

O parte dintre colegii ăștia au ales la terminarea liceului să meargă la facultăți tehnice, pe scurt să devină ingineri. Evident că cei care dădeam la medicină făceam mișto de ei că inginerii nu sunt intelectuali și să ne caute peste vreo cinci ani când vor fi și ei în anul doi :). Zilele acestea am realizat că am devenit „ingineră” și numărul de cărți citite în ultimul timp a scăzut dramatic.

Mi-am propus sa citesc 25 de cărți în anul ce urmează și nu cărți d-alea de dezvoltare personală (vreau să rămân așa fraieră și nedezvoltată) sau de parenting (să nu uităm ca parentingul modern înseamnă doar să spui cu voce blândă: eu te-am făcut, eu te omor) sau de viață de cuplu, etc. Vreau să citesc beletristică, să stau până noaptea tărziu cu sufletul la gură trăind aventurile personajelor, să ard mâncarea pentru că poştaşul nu i-a adus ei scrisoarea de la el, să plâng şi să râd cu aceste personaje, să le plac pe unele și să le urăsc cu patimă pe altele, să aud foşnetul paginilor şi să le simt mirosul de cerneală.

N-am făcut o listă a acestor cărți căci unele dintre cele care îmi vor atrage atenția cu siguranță n-au ajuns încă în biblioteca mea, dar știu sigur că din această listă vor face parte câteva cărți pe care le ador. Am să încep provocarea cu ”Mândrie și prejudecată”. Iubesc această carte pentru curajul personajelor, imi place de mor și filmul pentru că love, love LOVE Colin Firth  as Mr Darcy 🙂

O să mai citesc sigur ”O poveste despre dragoste și întuneric” de Amos Oz, ”Long walk to freedom” de Nelson Mandela, ”Toate focurile, focul” de Julio Cortazar și voi relua ”Muzeul Inocentei” de Orhan Pamuk. În rest nu m-am gândit încă dar sigur voi găsi cu ce să umplu lista și….aștept și recomandări 🙂

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

M-am Hotărât! Mai Fac Un Copil!

Da , da, m-am hotărât și nu pentru că se dă 85% din salariul brut neplafonat!  Ci pentru bucuria de a fi gravidă. Vă spun sincer,  a fost cea mai tare perioadă pentru că am putut sa mănânc orice – și vreau să spun ORICE, ORICÂND, ORICÂT.  A fost șansa vieții mele să mușc din lămâie ca din măr și la 1 noaptea, să beau ceai de ghimbir cât vreau sau să mă delectez cu cutii de no-spa. Am putut să port rochii cât de scurte vreau (din unele mi se cam vedea splina), să trec de la plâns la râs într-o fracţiune de secundă, mi-a fost si mie cald în sfârșit și m-am simţit ca în vremea studenției, adică am dormit doar două ore pe noapte  😉

copilul-doi

Dar cel mai mult și mai mult mi-a plăcut grija celor din jur, și aici nu mă refer la familie și la prieteni. Nuuu, este incredibil când niște oameni complet străini te fac centrul Universului lor, chiar și pentru durată scurtă de timp. De multe ori la fel de multă atenție acordau și mamei mele, căci o pomeneau în discuție. Cel mai mult îmi plăcea atenția oamenilor de la supermarket. Și să vă dau exemple:

  • aici e casă pentru handicapați! Da, dom’le e adevărat dar nu pentru handicapații mintal!
  • dacă eşti gravidă ai prioritate doar dacă ai coşul plin. Pentru 2-3 produse poţi să stai şi tu civilizat la coadă
  • dacă sarcina nu se vede, ne pare rău dar nu se pune că ai prioritate.
  • și favorita mea: da ce, ți l-am făcut eu? Da, pai poți să fii sigur că nu-i al tău!

Atenţia celor din spital, unde secţia de ginecologie se află la etajul 7. Dar ce sunt 7 etaje pentru o gravidă în luna a 8 a? Pe bune! Cari 13 – 18 kg după tine şi nu poţi urca 7 etaje? Plus că mişcarea face bine la sarcină! Şi grija cu care te ating toţi acei oameni care se grăbesc să câştige cursa de urcat în lift! Nepreţuit! Iar liftiera, o dulceaţă de femeie care striga (o fi crezut că burta mare dăuneză auzului): liftul nu opreşte la etajele impare! Ca să nu mai vorbim de paznic care iţi explică faptul că trebuie să treci printr-o anumită uşiţă. da, dar ştiţi nu încap. Raspunsul:suge-.ţi puţin burta doamnă că nu-l scăpaţi! Urmat evident de un zâmbet şmecher ,semn că ne-am împrietenit post această glumă haioasă!

A mai fost şi atenţia vecinilor, care mi-au strigat apreciarea la uşă: „mută- ţi dracului maşina de pe locul ăla că eu am dat zăpada la o parte astă iarnă”. Ce vrei, că doar….exact, aţi ghicit: „nu ţi l-am făcut eu!”

Despre grija şi atenţia taximetriştilor nu mai pomenesc pentru că mă ia aşa un sentiment de bucurie. Şi nici despre a celor care împart statul la coadă cu o gravidă. Se naşte în ei un spirit de competiţie şi de dorinţă să te ajute să-ţi depăşeşti limitele: cât de mult poţi să stai in picioare cu un coş în mână si 13 kg la purtător sau cât de repede poţi să alergi! Vă zic…nepreţuit

Chiar este păcat să trăieşti bucuriile astea doar o dată în viaţă!

Photo credit:avclub.com